DECIZIE nr. 637 din 8 iunie 2006 privind modificarea Procedurii de acreditare a consumatorilor eligibili de gaze naturale, aprobată prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.086/2005 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 16 iunie 2006 Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 890/2003 privind aprobarea "Foii de parcurs în domeniul energetic din România", cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 8 lit. j) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin.
(4)şi
(5)din Legea nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta decizie. Articolul I Procedura de acreditare a consumatorilor eligibili de gaze naturale, aprobată prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.086/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.139 din 16 decembrie 2005, se modifică după cum urmează: 1. Alineatul
(1)al articolului 1 va avea următorul cuprins: "Art. 1. -
(1)Începând cu data de 1 iulie 2006, orice consumator noncasnic de gaze naturale are dreptul de a fi eligibil dacă în perioada 1 iulie 2005 - 30 iunie 2006 a înregistrat un consum de cel puţin 12.400 mc gaze naturale pentru un loc de consum sau dacă a fost racordat la Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, la sistemele de distribuţie a gazelor naturale sau la conductele de alimentare din amonte, după caz, ulterior datei de 1 iulie 2005." 2. Alineatul
(3)al articolului 1 va avea următorul cuprins: "
(3)În situaţia consumatorilor noncasnici care deţin mai multe locuri de consum, consumurile minime aferente acestora nu pot fi cumulate." Articolul II Compartimentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii. Articolul III Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 iulie 2006. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Ştefan Cosmeanu Bucureşti, 8 iunie 2006. Nr. 637. _________