RAPORT nr. 15.888 din 14 noiembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Satu Mare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 16 mai 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 23.07.2018-27.07.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Satu Mare în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.
- I. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2017 veniturile Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Satu Mare au totalizat 107.469,85 lei și au fost obținute din cotizații în sumă de 82.970,17 lei și din venituri provenite din activități proprii în sumă de 24.499,68 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 86.607,25 lei. ... II. – respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale reglementărilor contabile aplicabile (Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile); ... – efectuarea în cursul anului 2018 a corecțiilor privind veniturile din alte surse încasate în exercițiul financiar
- ... ... București, 14 noiembrie
- Nr. 15.
- -----