HOTĂRÂRE nr. 52 din 20 ianuarie 2010 privind aprobarea subvenţiilor pe produse, pentru acţiuni de ecologizare şi a subvenţiilor privind protecţia socială, acordate companiilor, societăţilor naţionale din sectorul minier şi societăţilor comerciale din sectorul industrial care se subvenţionează în anul 2010 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 21 ianuarie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC
(1)Până la intrarea în vigoare a măsurilor de aprobare de către Guvern a subvenţiilor pe produse, pentru acţiuni de ecologizare şi a subvenţiilor privind protecţia socială, acordate companiilor, societăţilor naţionale din sectorul minier şi societăţilor comerciale din sectorul industrial care se subvenţionează în anul 2010, se aplică subvenţiile unitare pe produs şi subvenţiile unitare pentru protecţia socială aprobate pentru anul 2009, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 622/2009 pentru aprobarea subvenţiilor pe produse şi a subvenţiilor privind protecţia socială, acordate companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din sectorul minier în anul 2009, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 537/2009 pentru aprobarea subvenţiei unitare acordate pentru acţiuni de ecologizare Societăţii Comerciale "Romplumb" - S.A. Baia Mare, cu modificările ulterioare, diminuate cu 14 %, urmând ca după această dată să se efectueze regularizările necesare. ...
(2)Subvenţiile pe produse şi subvenţiile privind protecţia socială pentru sectorul minier prevăzute la alin.
(1)se acordă lunar, în cuantum de până la 1/12 din prevederile bugetare aprobate pe anul 2009 cu această destinaţie în bugetul ordonatorului principal de credite cu atribuţii în domeniul sectorului minier şi industrial. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ──────────────── Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mihai Constantin Şeitan p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 20 ianuarie 2010. Nr. 52. __________