← România

HOTĂRÂRE nr. 1.106 din 9 noiembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 1.106 din 9 noiembrie 2011 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în administrarea Ministerului Public, pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 10 noiembrie 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 867 alin.

(1)şi art. 868 alin.
(1)din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări, în administrarea Ministerului Public, pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis conform prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol, încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv Ministerul Public îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, vor opera modificările corespunzătoare în cadrul anexelor la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş p. Ministrul justiţiei, Alina Mihaela Bica, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 9 noiembrie 2011. Nr. 1.106. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului aflat în domeniul public al statului, care se transmite din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în administrarea Ministerului Public, pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.