← România

LEGE Nr. 44 din 4 iulie 1991

LEGE Nr. 44 din 4 iulie 1991 pentru modificarea articolului 222 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 142 din 11 iulie 1991 Parlamentul Rom

âniei adopta prezenta lege. Articolul UNIC Alineatul 1 al articolului 222 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 - 127 din 17 noiembrie 1990, se modifica şi va avea următorul cuprins: "Întreprinderile mici şi asociaţiile cu scop lucrativ, persoane juridice, înfiinţate pe baza Decretului - lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, îşi vor putea continua activitatea dacă, în termen de noua luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se vor reorganiza într-una din formele de societate prevăzute de legea de faţa." Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 iunie

  1. PREŞEDINTELE SENATULUI academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 1 iulie
  2. PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR MARŢIAN DAN În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, promulgăm Legea pentru modificarea articolului 222 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU -----------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.