HOTĂRÂRE nr. 510 din 19 aprilie 2006 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru Agenţia pentru Strategii Guvernamentale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 21 aprilie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2006, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 4.000 mii lei (RON) la capitolul 67.01 "Cultură, recreere şi religie", titlul 59 "Alte cheltuieli", articolul 16 "Promovarea imaginii şi intereselor româneşti peste hotare", pentru Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. Articolul 2 Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2006. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Mihai Alexandru Voicu Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Strategii Guvernamentale, Alfred Bulai p. Ministrul finanţelor publice, Doina-Elena Dascălu, secretar de stat Bucureşti, 19 aprilie 2006. Nr. 510. ------------