DECIZIE nr. 348 din 18 decembrie 2001

(1), art. 24 şi 20 din Constituţie, cu referire la prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece ingradesc exercitarea dreptului la apărare şi creează o inegalitate în faţa legii şi a autorităţilor publice pentru revizuientul aflat în stare de arest, în raport cu ceilalţi participanţi la judecarea cererii de revizuire. Având în vedere ca revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care sunt puse în discuţie chestiuni care vizează fondul cauzei, cu posibile efecte asupra stabilirii vinovatiei sau nevinovăţiei celui în cauza, este evident ca revizuientul aflat în stare de deţinere trebuie să aibă posibilitatea exercitării depline a dreptului la apărare şi în mod egal cu ceilalţi participanţi. Art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală ingradeste dreptul părţii de a fi asistată de un avocat, drept prevăzut la art. 24 alin.

(2)din Constituţie, care presupune posibilitatea revizuientului aflat în stare de deţinere de a lua legătură cu avocatul pentru a-i solicita să-i susţină toate cererile pe care le considera necesare şi care evident nu mai poate fi exercitat în lipsa revizuientului arestat, cu privire la care instanţa a socotit că nu este necesară aducerea sa la judecata. Se apreciază ca prima faza (de admitere în principiu) a judecării cererii de revizuire este tot atât de importanţa ca şi judecata propriu-zisa, care urmează unei admiteri în principiu a cererii. Mai mult, instanţa considera ca în aceasta prima faza prezenta revizuientului aflat în stare de deţinere este cu atât mai necesară pentru a i se crea posibilitatea de a-şi formula toate apărările pe care le considera necesare şi pentru a dovedi existenta vreunuia dintre cazurile de revizuire. Se apreciază, de asemenea, ca textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 20 din Constituţie, raportate la cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece creează posibilitatea ca revizuientul aflat în stare de deţinere sa nu fie adus la judecata, punându-l într-o situaţie inechitabila şi defavorizanta în raport cu procurorul şi cu orice persoană interesată, care este în stare de libertate. Lipsind de la judecata, revizuientul nu este în stare să-şi susţină în mod contradictoriu propriile apărări şi nici nu poate răspunde la argumentele formulate de procuror, care sunt, de regula, opuse celor ale revizuientului. În final se invoca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a subliniat necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil şi a principiului egalităţii armelor. În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece în speta exista garanţii procesuale privitoare la apărare, la desfăşurarea echitabila a procesului penal şi la egalitatea în faţa legii a tuturor părţilor. Astfel, se apreciază ca, indiferent dacă persoana arestata, la care se referă revizuirea, este adusă sau nu la judecata, ea se bucura de asistenţa juridică obligatorie întrucât o dată cu încunoştinţarea persoanei instanţa îi desemnează şi un apărător din oficiu, dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală fiind, de fapt, o excepţie de la dispoziţiile art. 314 din acelaşi cod, care prevăd ca aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie. Totodată se considera ca dreptul la apărare este garantat prin obligaţia organelor judiciare de a-l incunostinta pe invinuit sau pe inculpat despre dreptul de a fi asistat de un apărător, iar în cazurile prevăzute de lege, prin măsurile pentru asigurarea asistenţei juridice, dacă nu exista apărător ales. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază, de asemenea ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, persoana arestata este adusă la judecata numai dacă instanţa considera necesar, însă preşedintele este obligat sa încunoştinţeze persoana arestata despre termenul de judecată, iar asistenţa juridică a acesteia este obligatorie, indiferent dacă este sau nu prezenta la judecata. La admiterea în principiu persoana arestata care nu participa la judecata este în mod obligatoriu reprezentată prin avocat, iar examinarea cererii, în acest stadiu, nu reprezintă o rejudecare a fondului. De aceea, o eventuala absenta a persoanei arestate la procedura admiterii în principiu nu este de natura a-i încalcă dreptul la apărare, deoarece beneficiază de asistenţa juridică obligatorie. Se considera că nu se încalcă nici principiul egalităţii în faţa legii, deoarece condamnatul revizuient se afla într-o situaţie diferita. În final se apreciază că nu sunt incalcate nici prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dreptul la un proces echitabil şi la egalitatea sanselor este respectat la examinarea în fond a cererii de revizuire, fiind nesemnificativa aceasta respectare în faza admiterii în principiu a cererii. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţia art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, care este următoarea: "Persoana arestata este adusă la judecata numai dacă instanţa considera necesar." În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat încălcarea următoarelor prevederi constituţionale: - art. 16 alin.

(1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."; - art. 20: "

(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; ... - art. 24: "

(1)Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." ... De asemenea, s-a considerat ca textul de lege criticat contravine şi art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este intemeiata, pentru considerentele ce urmează: Dispoziţia legală criticata trebuie corelata cu celelalte dispoziţii ale art. 402 din Codul de procedură penală, care constituie "Măsuri pregătitoare", potrivit denumirii marginale, cuprinzând măsuri pe care preşedintele instanţei care urmează sa examineze cererea de revizuire trebuie să le ia în vederea pregătirii şedinţei. Astfel, în alin. 1 al art. 402 se prevede, între altele, ca preşedintele dispune citarea părţilor interesate, iar în alin. 2 se precizează ca atunci când persoana în favoarea sau în defavoarea căreia s-a cerut revizuirea se afla în stare de deţinere, chiar într-o alta cauza, preşedintele dispune încunoştinţarea acestei persoane despre termen şi ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu. În dispoziţia cuprinsă în alin. 3 al art. 402 din Codul de procedură penală, care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se arata ca persoana arestata este adusă la judecata numai dacă instanţa considera necesar. Expresia "numai dacă instanţa considera necesar" este considerată ca fiind neconstitutionala de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală. Se apreciază de către această instanţă ca prin neaducerea la judecata a detinutului revizuient se aduce o grava atingere dreptului constituţional al acestuia la apărare, acesta este pus într-o situaţie dezavantajoasa faţă de celelalte părţi, contrar prevederilor art. 16 alin.

(1)din Constituţie, şi, în acelaşi timp, se încalcă prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil. Instanţa considera ca este neconstitutionala dispoziţia potrivit căreia dreptul constituţional al revizuientului aflat în stare de deţinere de a fi prezent la judecarea cauzei sale şi de a-şi face apărările pe care le considera necesare este lăsat la aprecierea instanţei. Curtea retine ca, într-adevăr, dispoziţia "numai dacă instanţa considera necesar" din cuprinsul art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală este contrară prevederilor art. 24 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare, deoarece face ineficienta prevederea alin.

(2)al acestui text constituţional, potrivit căreia, "În tot cursul procesului, părţile au dreptul de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu". Astfel, în situaţia în care instanţa considera că nu este necesară aducerea la judecata a revizuientului arestat, exercitarea dreptului acestuia de a fi asistat de un avocat (ceea ce presupune prezenta sa la judecata) nu este garantată, absenta arestatului punându-l în imposibilitatea de a-şi formula apărările, de a lua legătură cu avocatul sau în vederea sustinerii acestor apărări şi a prezentării eventualelor probe în vederea admiterii ori respingerii în principiu a cererii de revizuire. Dispoziţia legală criticata aduce, prin urmare, o grava restrangere dreptului fundamental la apărare, restrangere care nu este prevăzută de art. 49 din Constituţie, referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece nu "[...] se impune pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav", cazuri în care alin.

(1)al art. 49 din Constituţie permite restrangerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale, în limitele prevăzute de alin.

(2)al aceluiaşi articol. Curtea constata ca, dimpotriva, atât desfăşurarea instrucţiei penale, cat şi apărarea drepturilor cetăţenilor (în speta, dreptul la apărare) impun exercitarea deplina a dreptului la apărare, fără restrangerea acestuia şi fără ca instanţa să poată aprecia dacă este sau nu necesară prezenta arestatului la judecarea, în prima faza, a cererii de revizuire. Prin urmare, trebuie ca aducerea la judecata a acestuia să fie obligatorie, pentru ca dreptul la apărare să fie efectiv garantat. Curtea observa ca atât prevederile art. 6 pct. 1 prima fraza din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, cat şi prevederile art. 16 alin.

(1)din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu au incidenţa în cauza şi, prin urmare, nu se pune problema încălcării acestora prin dispoziţia legală criticata. Astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut la pct. 1 al art. 6 din convenţia menţionată, se referă la legalitatea, imparţialitatea şi soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei, iar nu la dreptul la apărare, drept reglementat de pct. 3 lit.

1. c)al aceluiaşi articol din convenţie (neinvocat de autorul excepţiei). De asemenea, nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice nu are aplicabilitate în cauza, deoarece nu exista o similitudine de situaţie între partea aflată în stare de libertate, care poate să se prezinte singura la proces, şi partea care se afla în stare de deţinere, care pentru a fi prezenta trebuie adusă la judecata din dispoziţia instanţei. Din aceeaşi perspectiva Curtea constata ca nici prevederile art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, nu au incidenţa în cauza, deoarece nu exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului şi legile interne, Constituţia garantand, prin prevederile art. 24, dreptul la apărare. În consecinţa, Curtea retine ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, dispoziţia "numai dacă instanţa considera necesar", cuprinsă în art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, fiind contrară prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare. Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit.
2. c)şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.

(1)şi

(4)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001 al acelei instanţe, şi constata ca dispoziţia "numai dacă instanţa considera necesar" cuprinsă în acest text este neconstitutionala, fiind contrară art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare. Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2001. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Marioara Prodan Întrucât magistratul-asistent Marioara Prodan se afla în imposibilitate de a semna, deoarece a fost numita judecător la Curtea Suprema de Justiţie, în locul sau semnează, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă, Magistrat-asistent şef, Claudia Miu ------------