← România

HOTĂRÂRE nr. 694 din 12 iulie 2005

HOTĂRÂRE nr. 694 din 12 iulie 2005 privind aprobarea efectuării plăţilor restante pentru costurile de participare, pe perioada 2002-2003, la experimentele Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare (CERN), de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 22 iulie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.242/2002 pentru aprobarea Acordului de cooperare dintre Guvernul României şi Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) referitor la dezvoltarea viitoare a cooperării ştiinţifice şi tehnice în cadrul proiectelor de cercetare ale CERN, semnat la 25 martie 2002 la Geneva, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă efectuarea plăţilor restante din perioada 2002-2003 de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru costurile de participare ale Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" la experimentele Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare (CERN), în valoare de 94.000 franci elveţieni, plătibili în lei la cursul de schimb oficial din data efectuării plăţii. Articolul 2 Cheltuielile privind realizarea plăţilor restante se suportă din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării pe anul 2005 din capitolul 71.01 "Cercetare ştiinţifică", titlul "Transferuri", articolul 40.16 "Plan naţional de cercetare-dezvoltare - Programul CORINT". PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul educaţiei şi cercetării, Mircea Miclea p. Ministrul afacerilor externe, Valentin Naumescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 12 iulie 2005. Nr. 694. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.