ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 14 iulie 2005 pentru modificarea alin.
(2)al art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2002 privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 18 iulie 2005 Ţinând cont de faptul că potrivit legislaţiei actuale numai până la data de 17 iulie 2005 mai poate funcţiona în paralel numărul unic pentru apeluri de urgenţă cu celelalte numere naţionale pentru urgenţe şi că pentru a fi mediatizat la nivelul întregii ţări numărul 112 este necesară o perioadă mai îndelungată, în scopul evitării apariţiei unor disfuncţionalităţi, este necesar ca termenul de 3 luni prevăzut iniţial în Ordonanţa Guvernului nr. 18/2002 privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 398/2002, să fie înlocuit cu un termen de 9 luni, astfel încât termenul de 17 iulie 2005 să se proroge până la 17 ianuarie 2006. Caracterul de urgenţă se justifică prin timpul scurt rămas până la împlinirea datei de 17 iulie 2005. În temeiul art. 115 alin.
(4)din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul UNIC Alineatul 2 al articolului 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2002 privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 398/2002, se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(2)Numărul unic pentru apeluri de urgenţă va fi utilizat în paralel cu celelalte numere telefonice naţionale pentru anunţarea urgenţelor, pentru o perioadă de 9 luni de la data finalizării instalării Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă." PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Zsolt Nagy Bucureşti, 14 iulie 2005. Nr. 81. --------------