← România

HOTĂRÂRE nr. 1.211 din 1 octombrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.211 din 1 octombrie 2008 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Aiud în administrarea Ministerului Justiţiei - Tribunalul Alba, pentru Judecătoria Aiud Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 14 octombrie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin.

(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Aiud în administrarea Ministerului Justiţiei - Tribunalul Alba, pentru Judecătoria Aiud. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul justiţiei, Sorin Stănescu, secretar de stat Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 1 octombrie 2008. Nr. 1.211. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului, proprietate publică a statului, situat în localitatea Aiud, Str. Morii nr. 7-9, judeţul Alba, care se transmite din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Aiud în administrarea Ministerului Justiţiei - Tribunalul Alba, pentru Judecătoria Aiud ___________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.