HOTĂRÂRE nr. 931 din 11 august 2005 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul public al oraşului Târgu Frumos şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 25 august 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.
(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil situat în oraşul Târgu Frumos, str. Petru Rareş nr. 39, judeţul Iaşi, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul public al oraşului Târgu Frumos şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ------------- p. Ministrul administraţiei şi internelor, Anghel Andreescu, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Mara Rîmniceanu, secretar de stat Bucureşti, 11 august 2005. Nr. 931. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a părţii din imobilul care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul public al oraşului Târgu Frumos şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi --------