← România

HOTĂRÂRE nr. 963 din 22 august 2007

HOTĂRÂRE nr. 963 din 22 august 2007 pentru aprobarea Acordului de reglementare dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene, semnat la Bucureşti la 18 mai 2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007 Având în vedere art. 1 din Legea nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, şi art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 59/1994 privind reglementarea operaţiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internaţională în baza acordurilor comerciale şi de plăţi guvernamentale, republicată, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă Acordul de reglementare dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene, semnat la Bucureşti la 18 mai 2007. Articolul 2 Ministerul Economiei şi Finanţelor este autorizat să ducă la îndeplinire prevederile acestui acord. Articolul 3 Banca Comercială Română - S.A. este autorizată pentru realizarea operaţiunilor bancare potrivit prevederilor art. 3, 5 şi 6 din acordul prevăzut la art. 1. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale, Ovidiu Ioan Silaghi Ministrul afacerilor externe, Adrian Mihai Cioroianu Bucureşti, 22 august 2007. Nr. 963. ACORD 18/05/2007

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.