ORDIN nr. 676 din 20 noiembrie 2003 pentru aprobarea formularelor-tip de autorizaţie, licenţe, permise şi alte documente prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 889 din 12 decembrie 2003 Având în vedere prevederile art. 16 alin.
(3)şi ale art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor nr. 427/2003 privind valabilitatea formularelor-tip şi a documentelor prevăzute în ordinele preşedintelui Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice nr. 139/2001 şi nr. 148/2001, preşedintele Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă formularele-tip de autorizaţie, licenţe, permise şi alte documente prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice, conform modelelor prezentate în anexele nr. 1-25 care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Anexele nr. 1-9 la prezentul ordin înlocuiesc în mod corespunzător anexele nr. 1-9 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice nr. 148/2001 pentru aprobarea formularelor-tip de autorizaţie, permise şi alte documente prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 octombrie 2001. Articolul 3 Anexele nr. 10-25 la prezentul ordin înlocuiesc în mod corespunzător anexele nr. 1-16 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice nr. 139/2001 pentru aprobarea formularelor-tip de licenţă şi a altor documente prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 23 august 2001. Articolul 4 Autorizaţiile, licenţele, permisele şi celelalte documente emise pe formularele-tip prevăzute în ordinele menţionate la art. 2 şi 3 sunt şi rămân valabile până la expirarea termenului înscris în aceste documente. Articolul 5 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor, Nineta Bărbulescu, secretar de stat Bucureşti, 20 noiembrie 2003. Nr. 676. Anexa 1 Numărul şi data înregistrării Numărul şi data înregistrării la solicitant la ANCEX .............................. .............................. CERERE de eliberare a autorizatiei pentru efectuarea de operaţiuni de comert exterior cu armamente, munitii şi alte produse militare Subsemnatul .............., având functia de ............... actionand în calitate de reprezentant legal (imputernicit) al ...................., cu sediul în ............, str. ........... nr. ......., bloc ........, scara ......., apartament ........, sectorul/judeţul .................., telefon ..........., fax ......., e-mail ....... website ......... înregistrată sub Codul Unic de Înregistrare/R nr. ........ şi având nr. de ordine în registrul comerţului J........., solicit eliberarea unei autorizaţii pentru efectuarea urmatoarelor operaţiuni de comert exterior cu armamente, munitii şi alte produse militare, cu termen de valabilitate ....................(se menţionează operaţiunile şi categoriile de produse strategice conform actelor normative în vigoare) : .................................................................. .................................................................. .................................................................. .................................................................. Anexez urmatoarele documente prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice, cu modificările şi completările ulterioare:
- a)împuternicire pentru semnarea cererii, dacă este cazul; ...
- b)angajament; ...
- c)curriculum vitae pentru persoana care semnează cererea de autorizare şi angajamentul; ...
- d)avizul MApN-OCIEPS, în copie; ...
- e)împuternicirile persoanelor de contact cu ANCEX, datele de identificare, curriculum vitae; ...
- f)certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în copie; ...
- g)certificat constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; ...
- h)documentele de înfiinţare şi funcţionare, precum şi actele adiţionale întocmite ulterior; ...
- i)certificate fiscale, din care să rezulte situaţia la zi a plăţilor către bugetul de stat; ...
- j)raportul de gestiune şi ultimul bilanţ contabil, în copie; ...
- k)numerele conturilor bancare în lei şi în valută; ...
- l)alte documente relevante necesare pentru evaluarea oportunităţii eliberării autorizaţiei: ... ............................................................... ............................................................... Declar că operaţiunile menţionate vor fi efectuate cu respectarea strictă a legilor în vigoare şi a angajamentului anexat. Data: ............. Funcţia....................... Numele şi prenumele. ............ Semnătura.................. Ştampila Anexa 2 ANGAJAMENT Subsemnatul ...................., având functia de ..........., actionand în calitate de reprezentant legal (imputernicit) al ........... solicitant al autorizatiei pentru efectuarea de operaţiuni cu armamente, munitii şi alte produse militare pentru care am depus cererea de pe verso, ma oblig sa asigur:
- a)respectarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice, cu modificările ulterioare; ...
- b)respectarea întocmai a cerinţelor şi recomandărilor ANCEX în legătură cu termenele, condiţiile şi restricţiile în derularea operaţiunilor cu armamente, muniţii şi alte produse militare, pentru care am obţinut autorizaţia; ...
- c)protecţia fizică a produselor militare care reclamă astfel de măsuri, potrivit prevederilor legale; ...
- d)protecţia fizică a tuturor documentelor de lucru legate de sau cu referire directă la aceste operaţiuni şi să respect reglementările legale în vigoare privind evidenţa, păstrarea şi manipularea acestor documente, inclusiv a celor care conţin informaţii secret de serviciu sau secrete de stat; ...
- e)ţinerea evidenţei documentelor care cuprind informaţii suficiente pentru a identifica destinaţia, cantitatea, utilizarea finală şi utilizatorul final al produselor militare, numele şi adresa exportatorului şi al destinatarului; ...
- f)dovedirea bunei credinţe şi promovarea dialogului şi transparenţei în relaţia cu ANCEX în toate etapele (de autorizare, pre-licenţiere, licenţiere, post-licenţiere şi post-livrare), punând la dispoziţia agenţiei toate informaţiile relevante solicitate de aceasta cu privire ia aceste operaţiuni; ...
- g)informarea cu privire la noutăţile apărute în domeniul sistemului de control al operaţiunilor de comerţ exterior cu armamente, muniţii şi alte produse militare şi al embargourilor, inclusiv prin accesarea site-urilor ANCEX şi consultarea materialelor documentare elaborate de Agenţie, precum şi participarea la activităţile organizate de ANCEX pentru informarea periodică asupra obligaţiilor ce revin în aplicarea legilor în vigoare; ...
- h)nefolosirea autorizaţiei în relaţiile cu terţii ca o garanţie de bonitate şi nici ca un mijloc de obţinere a unor avantaje; ...
- i)negarantarea în relaţiile cu terţii, pe baza autorizaţiei, că alte operaţiuni de comerţ exterior cu arme, muniţii şi alte produse militare vor fi autorizate în viitor; ...
- j)notificarea imediată a ANCEX asupra oricărei schimbări în documentele sau faptele care fac obiectul autorizării. ... Nerespectarea prezentului angajament va fi sancţionată conform prevederilor legale în vigoare. Data: ............. Semnătura ............. Ştampila Anexa 3 ROMÂNIA AGENTIA NAŢIONALA DE CONTROL AL EXPORTURILOR Seria ............ Nr. ......... AUTORIZATIE pentru efectuarea de operaţiuni de comert exterior cu armamente, munitii şi alte produse militare În temeiul art. 10 şi al art. 21 alin.