← România

RAPORT nr. 15.937 din 14 noiembrie 2018

RAPORT nr. 15.937 din 14 noiembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Sector 4 București Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 16 mai 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin.

(1)și ale art. 44 alin.
(1),
(4)și
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.10.2018-5.10.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Social Democrat - Organizația Sector 4, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.2017. I. În anul 2017 veniturile obținute de Organizația Sector 4 a Partidului Social Democrat, conform balanței de verificare întocmite la 31.12.2017, au fost în valoare totală de 57.447,72 lei, după cum urmează: 57.345,00 lei - venituri din cotizații și 102,72 lei - alte venituri din activități fără scop patrimonial. Veniturile Organizației Sector 4 a Partidului Social Democrat, conform balanțelor de verificare întocmite la 31.12.2017, au fost denaturate din cauza neînregistrării unui document financiar-contabil și din cauza înregistrării eronate a unor documente financiar-contabile aferente veniturilor. În anul 2017 cheltuielile înregistrate de Partidul Social Democrat - Organizația Sector 4, conform balanței de verificare întocmite la 31.12.2017, au fost în valoare totală de 43.932,38 lei, sumă ce a fost denaturată din cauza neînregistrării unor documente financiare-contabile aferente constituirii unor cheltuieli, din cauza înregistrării eronate a unor documente financiar-contabile aferente constituirii unor cheltuieli și neînregistrării unei cheltuieli cu amortizarea. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 5 alin.
(4)și art. 60 alin.
(3)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit art. 52 alin.
(1)din același act normativ. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin.
(8)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit art. 52 alin.
(2)din același act normativ. ... II. – efectuarea tuturor corecțiilor contabile în anul 2018, astfel încât evidența contabilă să reflecte o imagine completă asupra tuturor operațiunilor financiare realizate de formațiunea politică verificată; ... – respectarea tuturor prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, și a prevederilor contabile aplicabile persoanelor juridice fără scop patrimonial. ... ... București, 14 noiembrie 2018. Nr. 15.937. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.