RAPORT nr. 201 din 9 ianuarie 2019 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - Filiala Teritorială Prahova Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 3 iunie 2019 - extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin.
(1)și ale art. 44 alin.
(1),
(4)și
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018 aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.03.2018-30.03.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - Filiala Teritorială Prahova în anii 2015, 2016 și 2017, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2017. I. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2015 Filiala Teritorială Prahova a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților nu a obținut venituri și nu a efectuat cheltuieli. În anul 2016, veniturile obținute de Filiala Teritorială Prahova a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților au totalizat 736.104,00 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 71.700,00 lei, din donații în sumă de 126.300,00 lei și din donații (contribuții alegeri 2016) în sumă de 538.104,00 lei. Cheltuielile înregistrate au fost în sumă de 510.387,04 lei. În anul 2017, veniturile obținute de Filiala Teritorială Prahova a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților au totalizat 73.583,00 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 32.483,00 lei, din donații în sumă de 23.600,00 lei și din donații (contribuții alegeri locale parțiale 2017) în sumă de 17.500,00 lei. Cheltuielile înregistrate au fost în sumă de 45.543,70 lei. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin.
(8)și ale art. 49 alin.
(5)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit art. 52 alin.
(2)din același act normativ. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 48 alin.
(10)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 2 alin.
(1)lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată conform prevederilor art. 2 alin.
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 9 și art. 38 alin.
(2)lit. b) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit art. 52 alin.
(1)și alin.
(2)din același act normativ. ... II. – respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, și Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... – efectuarea tuturor corecțiilor în evidența contabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentului raport de control, conform reglementărilor contabile în vigoare. ... ... București, 9 ianuarie 2019. Nr. 201. -----