ACORD DE GARANŢIE din 23 iulie 1996 între România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 192 din 16 august 1996 (România - Proiectul privind reabilitarea căilor ferate) PREAMBUL Întrucît Garantul şi Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române (S.N.C.F.R.) (Împrumutatul) au solicitat asistenţa din partea Băncii pentru finanţarea unei părţi a Proiectului, întrucît Împrumutatul şi banca sunt semnatarii unui protocol pentru stabilirea aranjamentelor în vederea unui împrumut pentru creditarea exportului (ECLAT), destinat a sprijini finanţarea Proiectului, având aceeaşi dată cu prezentul acord (protocolul), întrucît Garantul a înaintat Băncii Scrisoarea privind finanţarea creditului de export, având aceeaşi dată cu prezentul acord, întrucît printr-un acord de împrumut, având aceeaşi dată cu prezentul, între Banca şi Împrumutat (Acordul de împrumut), Banca a convenit sa acorde Împrumutatului un împrumut în suma de şaptezeci şi doua milioane şase sute mii dolari S.U.A. ($ S.U.A. 72.600.000) (împrumutul) în termenii şi în condiţiile stabilite în Acordul de împrumut, dar numai dacă Garantul este de acord sa garanteze obligaţiile Împrumutatului în legătură cu împrumutul, asa cum se prevede în acest Acord de garanţie, şi întrucît Garantul, înaintând Scrisoarea privind finanţarea creditului de export, luând în considerare încheierea Acordului de împrumut dintre Banca şi Împrumutat, a acceptat astfel sa garanteze acele obligaţii ale Împrumutatului, prin urmare, părţile convin prin prezentul asupra celor ce urmează: Articolul 1 Termeni şi condiţii standard; definiţii; titluri Secţiunea 1.01 Încorporarea Termenilor şi condiţiilor standard Toate prevederile Termenilor şi condiţiilor standard, datate septembrie 1994, sunt, prin prezenta clauza, încorporate în şi aplicabile acestui Acord de garanţie cu aceeaşi putere şi efect ca în cazul în care ar fi fost în întregime prezentaţi în acest acord (prevederile menţionate fiind în cele ce urmează numite Termenii şi condiţiile standard). Secţiunea 1.02 Definiţii Oriunde sunt utilizaţi în acest Acord de garanţie, cu excepţia cazului când se specifică altfel, termenii definiţi în preambul au semnificatiile prezentate în textul acestuia, termenii definiţi în Termenii şi condiţiile standard şi în Acordul de împrumut au semnificatiile prezentate în textele acestora, iar termenii menţionaţi mai jos au semnificatiile următoare: - Reprezentantul autorizat al Garantului este ministrul finanţelor al Garantului. Secţiunea 1.03 Titluri Titlurile articolelor şi secţiunilor, precum şi cuprinsul sunt inserate doar pentru înlesnirea referinţelor şi nu vor fi utilizate pentru interpretarea acestui Acord de garanţie. Articolul 2 Garanţia; obligaţiile Garantului Secţiunea 2.01 Garanţia Garantul garantează necondiţionat prin prezentul acord, ca prim-debitor şi nu numai ca garant, plata la timp şi la valoarea datorată a oricăreia şi a tuturor sumelor datorate în cadrul Acordului de împrumut, fie la scadenta prevăzută, fie în avans, cît şi îndeplinirea la termen a tuturor celorlalte obligaţii ale Împrumutatului, toate asa cum sunt stabilite în Acordul de împrumut. Secţiunea 2.02 Terminarea Proiectului
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.