← România

HOTĂRÂRE nr. 42 din 28 octombrie 1998

HOTĂRÂRE nr. 42 din 28 octombrie 1998 privind aprobarea de către Parlament a participării României la misiunea O.S.C.E. de verificare în Kosovo, precum şi la misiunea de supraveghere aeriană în Kosovo Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 29 octombrie 1998 Având în vedere solicitarea Preşedintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului pentru a aproba participarea României la misiunea O.S.C.E. de verificare în Kosovo, precum şi la misiunea de supraveghere aeriană în Kosovo, în temeiul art. 5 alin.

(1)din Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994 şi al art. 1 pct. 27 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Parlamentul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Camera Deputaţilor şi Senatul, întrunite în şedinţa comuna, iau act de participarea României la misiunea O.S.C.E. de verificare în Kosovo cu un grup de observatori. Dimensiunea grupului de observatori va fi negociata de Ministerul Afacerilor Externe al României cu O.S.C.E., iar plecarea la misiune va fi aprobată, pentru fiecare caz în parte, de Consiliul Suprem de Apărare a tarii, cu informarea prealabilă a Parlamentului. Articolul 2 Se aprobă participarea României la misiunea de supraveghere aeriană în Kosovo cu un avion militar de recunoaştere AN-30, cu echipaj şi dotare specifică, pentru o perioadă de 90 de zile. Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 28 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2)din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, ANDREI IOAN CHILIMAN p. PREŞEDINTELE SENATULUI, ULM SPINEANU ───────────────

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.