HOTĂRÎRE nr. 379 din 10 iulie 1992 privind aprobarea principiilor de baza ale Statutului asistentului medical în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 22 iulie 1992 Guvernul României hotărăşte: Se aprobă principiile de baza ale Statutului asistentului medical în România, cuprinse în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărîre. PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemnează: --------------- Ministrul sănătăţii, Mircea Maiorescu Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Dan Mircea Popescu Ministrul justiţiei, Mircea Ionescu-Quintus Anexa 1 PRINCIPIILE DE BAZA ale Statutului asistentului medical în România Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1 Asistentul medical este absolventul unor forme de învăţămînt de specialitate şi pregătire, recunoscute de lege, care îi conferă dreptul sa participe la menţinerea stării de sănătate a populaţiei, prin acţiunile de prevenire, de îngrijire, în spiritul respectului demnităţii persoanei umane. Articolul 2 Asistentul medical, prin natura umanitara a profesiunii sale, nu poate fi considerat funcţionar public şi nici nu va putea fi asimilat funcţionarului public. Articolul 3 Profesiunea de asistent medical, cu profil clinic şi paraclinic, după caz, este autonomă în ceea ce priveşte îngrijirea persoanei sanatoase şi a celei bolnave. Ingrijirile sînt de natura educativă, relationala şi tehnica, cuprinzînd relaţii şi responsabilităţi independente şi dependente, conform reglementărilor legale, recomandărilor O.M.S. şi standardelor Comunităţii Europene. Articolul 4 Asistentul medical angajat în unităţi medico-sanitare din reţeaua publică va respecta obligaţiile ce decurg din reglementările legale, din prevederile contractului de muncă şi ale regulamentelor de ordine interioară. Capitolul 2 Conţinutul şi caracteristicile profesiunii de asistent medical Articolul 5 Asistentul medical practica profesiunea în unităţi sanitare de stat sau private şi în instituţii de învăţămînt şi cercetare de profil medical. Articolul 6 Conţinutul şi caracteristicile activităţii asistentului medical:
- a)păstrarea sănătăţii şi profilaxia imbolnavirilor; ...
- b)îndeplinirea rolului propriu şi a rolului delegat; ...
- c)educaţia pentru sănătate; ...
- d)redarea autonomiei bolnavului; ...
- e)efectuarea tehnicilor aferente exercitării optime a actului medical; ...
- f)participarea la formarea viitorilor asistenţi medicali; ...
- g)participarea la cercetare în domeniul medical şi al ingrijirilor pentru sănătate. ... Articolul 7 Protecţia asistentului medical, pentru riscurile ce decurg din practica profesiunii, se va realiza printr-un sistem de asigurări de stat sau private, reglementate de lege. Articolul 8 Asistentul medical participa, în cadrul activităţii sale, la pregătirea profesională a viitorilor asistenţi medicali, în condiţiile legii. Capitolul 3 Norme de etica şi deontologie profesională Articolul 9 În exercitarea profesiunii, asistentul medical respecta fiinta umană, principiile eticii şi umanismului, dînd dovada de responsabilitate profesională, actionind întotdeauna în interesul bolnavului şi al comunităţii. Asistentul medical protejeaza mediul ambiant, în care obiceiurile şi religia persoanei ingrijite sînt acceptate. Articolul 10 Asistentul medical are obligaţia fundamentală de a îndeplini, conform competentelor sale, orice activitate pentru a evita punerea în pericol a vieţii bolnavului. Articolul 11 Asistentul medical este obligat sa păstreze secretul profesional. Informaţiile deţinute de asistentul medical, referitoare la un anumit bolnav, obţinute în urma exercitării profesiunii sale, nu pot fi impartasite altei persoane din afară echipei medicale, cu excepţia cazurilor prevăzute în mod expres de lege. Articolul 12 Asistentul medical are îndatorirea fundamentală de a acorda asistenţa medicală de urgenta, indiferent de locul sau situaţia în care se găseşte. Articolul 13 Problemele sau litigiile de etica profesională vor fi stabilite şi rezolvate potrivit codului deontologic al asistentului medical. Capitolul 4 Relaţiile ce se stabilesc în exercitarea profesiunii de asistent medical Articolul 14 Relaţiile între asistenţii medicali se bazează pe corectitudine, colaborare, respect reciproc şi solidaritate profesională. Articolul 15 Activitatea asistentului medical se desfăşoară, de regula, în cadrul unei echipe medicale formate din medic, asistent medical şi infirmiera. Articolul 16 Asistentul medical recunoaşte şi respecta competentele profesionale ale celorlalţi membri ai echipei, participind la menţinerea relaţiilor echitabile în cadrul acesteia. Articolul 17 În cadrul echipei, asistentul medical are competentele şi responsabilităţile prevăzute de reglementările legale. Articolul 18 Coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii asistentului medical se realizează, la toate nivelurile, conform reglementărilor elaborate de Ministerul Sănătăţii şi în concordanta cu prevederile prezentelor principii de bază ale Statutului asistentului medical. Capitolul 5 Formarea şi perfecţionarea profesională a asistentului medical Articolul 19 Asistentul medical se pregăteşte prin forme de învăţămînt de stat şi privat, pe baza programelor elaborate de Ministerul Sănătăţii, cu respectarea normelor internaţionale. Articolul 20 Asistentul medical are obligaţia profesională de a-şi menţine şi îmbunătăţi calificarea profesională, conform progresului stiintelor medicale. Articolul 21 Perfecţionarea profesională a asistentului medical se realizează la nivelul unităţii sanitare sau prin programe organizate de instituţii abilitate de lege în acest sens. Articolul 22 Specializarea asistentului medical se realizează prin programele de pregătire, în instituţii a căror activitate este reglementată de lege, pentru profilul clinic şi paraclinic. Articolul 23 Avansarea asistentului medical, pe linie profesională şi administrativă, se realizează prin examene şi concursuri, potrivit legii. Articolul 24 Schimbarea specialitatii de baza se face numai în profiluri înrudite, pe baza reglementărilor elaborate de Ministerul Sănătăţii. Articolul 25 Obţinerea dreptului de practica a celei de-a doua specialităţi se realizează potrivit normelor specifice ale Ministerului Sănătăţii, elaborate în colaborare cu alte organisme profesionale ale asistentilor medicali. Articolul 26 Formele de pregătire şi perfecţionare profesională, efectuate de asistentul medical în străinătate, sînt asimilate cu cele echivalente, în funcţie de durata şi caracterul lor, conform reglementărilor în vigoare. Capitolul 6 Ordinul Asistentilor Medicali Articolul 27 Ordinul Asistentilor Medicali constituie forma superioară de organizare profesională, nonguvernamentala, a întregului corp al asistentilor medicali, ce va fi institutionalizata şi reglementată potrivit legii. Ordinul Asistentilor Medicali are ca scop apărarea prestigiului asistentilor medicali în relaţiile cu terţe persoane fizice şi juridice, cît şi a intereselor bolnavilor. Ordinul Asistentilor Medicali este organizat pe principiul eligibilităţii şi ierarhiei. Ordinul Asistentilor Medicali poate emite norme cu caracter intern, cu respectarea dispoziţiilor legale. Ordinul Asistentilor Medicali poate reprezenta pe membrii săi în relaţiile cu asociaţii, fundaţii, societăţi, sindicate, autorităţi, precum şi cu orice alte persoane juridice şi fizice. Articolul 28 Culpa profesională se stabileşte de Comisia de disciplina a Ordinului Asistentilor Medicali şi Ministerul Sănătăţii sau, după caz, de organele de justiţie, în raport cu gravitatea faptelor şi consecinţelor juridice ce decurg din aceasta. Articolul 29 Ordinul Asistentilor Medicali poate să susţină, în faţa Ministerului Sănătăţii şi a organelor de justiţie, punctul sau de vedere privind culpa profesională rezultată din exercitarea profesiunii de asistent medical. Capitolul 7 Dispoziţii finale şi tranzitorii Articolul 30 Exercitarea profesiunii de asistent medical se realizează conform legii şi reglementărilor cuprinse în prezentele principii de bază ale statutului profesional. Articolul 31 Salarizarea asistentului medical se face pe principiul competentei, tinindu-se cont de gradul de pregătire a acestuia şi de importanţa socială a profesiei sale. Articolul 32 Asistenţii medicali militari şi, după caz, civili, din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei, Serviciului Roman de Informaţii, Ministerului Transporturilor, Secretariatului de Stat pentru Handicapati şi Ministerului Comerţului şi Turismului sînt obligaţi să respecte, pe lîngă prevederile şi principiile de baza ale statutului, şi reglementările legale specifice din aceste domenii. Articolul 33 Prezenta hotărîre îşi produce efectele de la data publicării şi pînă la intrarea în vigoare a Legii privind aprobarea Statutului asistentului medical în România şi a Ordinului Asistentilor Medicali. Articolul 34 Orice dispoziţie contrară prezentei hotărîri îşi încetează aplicarea. ------------------