ORDIN nr. 180 din 9 mai 2007 privind validarea operaţiunilor îndeplinite pentru alegerile a căror dată a fost stabilită de Guvern pe 4 februarie 2007, pentru alegerile organizate în vederea desemnării Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 21 mai 2007 În temeiul Hotărârii Parlamentului României nr. 12/2004 privind numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 391/2007 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru alegerea unui consiliu local, văzând prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare şi desfăşurare a alegerilor, ţinând cont că pentru desemnarea Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc Guvernul României a stabilit ziua de 3 iunie 2007 ca dată a alegerilor locale parţiale, având în vedere art. 49 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, fiind necesară validarea operaţiunilor electorale desfăşurate în perioada 5-30 ianuarie 2007 pentru alegerile organizate în vederea desemnării Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a căror dată a fost stabilită la 4 februarie 2007 prin Hotărârea Guvernului nr. 1.863/2006 privind stabilirea datei alegerilor consiliilor locale şi a primarilor în unele circumscripţii electorale, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente emite prezentul ordin. Articolul 1 Autoritatea Electorală Permanentă validează toate operaţiunile electorale desfăşurate în perioada 5-30 ianuarie 2007 pentru alegerile organizate în vederea desemnării Consiliului Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a căror dată a fost stabilită la 4 februarie 2007 prin Hotărârea Guvernului nr. 1.863/2006 privind stabilirea datei alegerilor consiliilor locale şi a primarilor în unele circumscripţii electorale, cu excepţia campaniei electorale, care va începe pe data de 28 mai 2007 şi se va termina pe data de 2 iunie 2007, ora 7,00. Articolul 2 Biroul electoral de circumscripţie nr. 3 Odorheiu Secuiesc va încheia pe data de 24 mai 2007 procesul-verbal de constatare a rămânerii definitive a candidaturilor. Articolul 3 Celelalte operaţiuni electorale nerealizate se vor desfăşura conform legii. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ Bucureşti, 9 mai 2007. Nr. 180. -------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.