HOTĂRÂRE nr. 1.138 din 25 septembrie 2003 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul privat al municipiului Bacau şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacau Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 6 octombrie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea unei părţi din imobilul bloc 7/IV/C - obiectiv de investiţii în curs de execuţie -, situat în municipiul Bacau, Bd. Unirii nr. 32, judeţul Bacau, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul privat al municipiului Bacau şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacau. Articolul 2 Predarea-preluarea părţii din imobil, transmisă potrivit art. 1, se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 La darea în folosinţă a imobilului prevăzut la art. 1, în baza unui nou protocol, Ministerul Administraţiei şi Internelor redobândeşte dreptul de administrare asupra unui număr de apartamente, cu statut de locuinţe de serviciu, având o suprafaţa locuibilă proporţională cu ponderea valorii actualizate a lucrărilor executate prin bugetul propriu, din valoarea finala a obiectivului. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus Ministru delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Miron Tudor Mitrea p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 25 septembrie 2003. Nr. 1.138. Anexă DATELE DE IDENTIFICARE a părţii din imobilul care se transmite din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul privat al municipiului Bacau şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacau -------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.