HOTĂRÂRE nr. 511 din 1 septembrie 1992 cu privire la asigurarea resurselor financiare pentru terminarea şi darea în folosinţă, în municipiul Tîrgovişte, a patru blocuri de locuinţe aflate în stadii avansate de execuţie, în vederea mutării locatarilor blocului 39 A, grav avariat de seisme Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 25 septembrie 1992 Guvernul României hotărăşte, Articolul 1 Se retrage la rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului suma de 200 milioane lei din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului - poziţia subvenţii-transferuri, prevăzute pentru acoperirea financiară a facilităţilor acordate prin Hotărîrea Guvernului nr. 709/1991 privind unele măsuri pentru consolidarea construcţiilor din fondul de stat şi particular avariate de cutremure. Articolul 2 Pentru asigurarea spaţiului locativ necesar familiilor care în prezent domiciliază în blocul 39 A, din municipiul Tîrgovişte, grav afectat de seisme, pe timpul consolidării acestuia, se aprobă ca din rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului să se pună la dispoziţia Consiliului local al municipiului Tîrgovişte suma de 200 milioane lei, în vederea terminării şi dării în funcţiune a blocurilor de locuinţe prevăzute în anexă, inclusiv lucrările tehnico-edilitare aferente. Consiliul local al municipiului Tîrgovişte va administra suma pusă la dispoziţie, potrivit alineatului precedent, în afara bugetului local, cu respectarea riguroasă a destinaţiei şi a prevederilor privind cheltuielile din fondurile publice, urmând ca eventualele disponibilităţi să fie restituite în vederea reîntregirii rezervei bugetare la dispoziţia Guvernului. Articolul 3 Consiliul local al municipiului Tîrgovişte va întocmi un program special, pe baza căruia se vor stabili responsabilităţi şi termene privind realizarea şi darea în funcţiune a blocurilor prevăzute în anexă, inclusiv a lucrărilor tehnico-edilitare aferente, condiţiile şi termenele în care se vor asigura noile spaţii locative familiilor respective, precum şi măsuri privind realizarea lucrărilor de consolidare a blocului de locuinţe afectat de seisme, cu respectarea reglementărilor în vigoare. Articolul 4 Ministerul Economiei şi Finanţelor va introduce în bugetul de stat pe anul 1992 modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărîri, iar prin organele sale teritoriale va urmări şi sprijini realizarea programului special întocmit de Consiliul local al municipiului Tîrgovişte, potrivit prevederilor art. 3 din prezenta hotărîre. PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemnează: -------------- Ministrul economiei şi finanţelor, George Danielescu Ministrul bugetului, veniturilor statului şi controlului financiar, Florian Bercea Secretari de stat în Departamentul pentru Administraţia Publică Locală, Doru Viorel Ursu Teodor Mircea Vaida Bucureşti, 1 septembrie 1992. Nr. 511. Anexa LISTA blocurilor de locuinţe care urmează a se executa şi da în folosinţă în regim de urgenţă, în vederea mutării familiilor din blocul 39 A, microraion VI, municipiul Tîrgovişte Bloc 10 C - 14 apartamente Bloc 1 CD - 26 apartamente Bloc 19 C - 26 apartamente Bloc 18 A - 26 apartamente -----------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.