HOTĂRÂRE nr. 1.150 din 29 septembrie 2005 privind suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2005, pentru Agenţia Naţională pentru Sport Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 6 octombrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 21 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru, pentru Agenţia Naţională pentru Sport, cu suma de 350 mii lei (RON) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2005, la capitolul 59.01 "Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret", titlul "Transferuri", din care 100 mii lei (RON) pentru Federaţia Română de Box, în vederea finanţării cheltuielilor de pregătire şi participare la Campionatul Mondial de Box pentru seniori, China - 2005, şi 250 mii lei (RON) pentru Federaţia Română de Tenis în scopul construirii şi amenajării a 3 terenuri de tenis pe suprafaţă rapidă, acoperite cu balon, şi realizării studiului de fezabilitate în vederea construirii unui minihotel pentru sportivi. Articolul 2 Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2005. Articolul 3 Cancelaria Primului-Ministru şi Agenţia Naţională pentru Sport, după caz, răspund de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ------------- Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Aleodor Marian Frâncu p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Constantin Liviu Cepoi Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 29 septembrie 2005. Nr. 1.150. --------