ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 210 din 29 decembrie 1999 pentru amânarea de la plata a obligaţiilor vamale (taxe vamale, suprataxa de import şi T.V.A. în vama) aferente importurilor de combustibili necesari Companiei Naţionale de Electricitate - S.A. pe perioada iernii 1999-2000 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 30 decembrie 1999 În temeiul art. 114 alin.
(4)din Constituţia României, Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: Articolul 1 Prin derogare de la prevederile art. 82 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se aproba amânarea, pe termen de 9 luni, a plăţii obligaţiilor vamale aferente cantităţilor de 790 mii tone pacura, 2.181 milioane Nmc gaze naturale şi 200 mii tone huila, necesare a fi importate de Compania Naţionala de Electricitate - S.A. direct sau prin agenţi economici, după cum urmează: Valorile sus-menţionate sunt calculate la cursul de schimb valutar şi la cotatiile internaţionale de la data de 1 decembrie 1999. Articolul 2 Ministerul Finanţelor va elibera certificatul necesar în baza aprobării prevăzute la art. 1. PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul industriei şi comerţului, Ioan Roman, secretar de stat Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes ------------