← România

CIRCULARA Nr. 54 din 21 decembrie 1995

CIRCULARA Nr. 54 din 21 decembrie 1995 pentru modificarea unor prevederi din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 7/1994 privind efectuarea operaţiunilor valutare Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 298 din 28 decembrie 1995 În temeiul art. 32 şi 39 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 7 din 18 august 1994 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:

  1. Capitolul I punctul 2 alineatul 4 se modifica şi va avea următorul cuprins: "Operaţiunile valutare aferente prestaţiilor externe (turism, transport de mărfuri şi de persoane, executări de lucrări în străinătate etc.) pot fi efectuate între persoanele juridice rezidente prin conturi bancare, iar între persoanele juridice şi fizice rezidente, şi în numerar."
  2. După alineatul 4 al punctului 2 se introduce un nou alineat, care va avea următorul cuprins: "Pentru operaţiunile valutare între rezidenţi, decurgind din contracte de comerţ exterior pentru export sau import, respectiv între comisionarul care a încheiat contractul extern şi comitentul (producătorul exportator ori beneficiarul importului), nu este necesară autorizarea Băncii Naţionale a României, operaţiunile urmînd a se derula prin conturi deschise în România la societăţi bancare autorizate de Banca Naţionala a României să efectueze astfel de operaţiuni." Prevederile prezentei circulare intră în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isarescu ------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.