← România

ORDIN nr. 395 din 31 ianuarie 2008

ORDIN nr. 395 din 31 ianuarie 2008 privind acordarea sporului pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate pentru personalul din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 1 februarie 2008 Având în vedere prevederile art. 1^2 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 41 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, în temeiul prevederilor art. 7 alin.

(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ministrul internelor şi reformei administrative emite prezentul ordin. Articolul 1 Funcţionarii publici şi personalului contractual, de conducere şi de execuţie din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, aparat propriu şi unităţi teritoriale subordonate, beneficiază de un spor calculat la salariul de bază pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, în funcţie de certificatul de securitate/autorizaţia de acces la informaţiile clasificate naţionale/NATO deţinute. Articolul 2 Cuantumul sporului prevăzut la art. 1 este de:
  1. a)8% pentru persoanele care deţin certificat de securitate/autorizaţie de acces la informaţiile clasificate secret de serviciu ori certificat de securitate NATO RESTRICTED; ...
  2. b)10% pentru persoanele care deţin certificat de securitate/autorizaţie de acces la informaţiile clasificate secret de stat, nivelul secret ori certificat de securitate NATO CONFIDENTIAL; ...
  3. c)12% pentru persoanele care deţin certificat de securitate/autorizaţie de acces la informaţiile clasificate secret de stat, nivelul strict secret ori certificat de securitate NATO SECRET; ...
  4. d)15% pentru persoanele care deţin certificat de securitate/autorizaţie de acces la informaţiile clasificate secret de stat, nivelul strict secret de importanţă deosebită ori certificat de securitate NATO COSMIC TOP SECRET. ... Articolul 3 Lista persoanelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi al unităţilor teritoriale subordonate, care deţin certificate de securitate/autorizaţii de acces la informaţii naţionale clasificate sau certificate de securitate pentru acces la informaţii NATO clasificate şi care beneficiază de sporul pentru confidenţialitate, se stabileşte prin ordin al preşedintelui Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. Articolul 4 Sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate se acordă începând cu data de întâi a lunii imediat următoare celei în care s-a obţinut certificatul de securitate/autorizaţia de acces la informaţii naţionale clasificate sau certificatul de securitate pentru acces la informaţii NATO clasificate, pe baza actului administrativ al ordonatorului de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, şi se aplică la salariul de bază pentru categoriile de salariaţi prevăzute la art. 1. Articolul 5 Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Bucureşti, 31 ianuarie 2008. Nr. 395. ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.