DECIZIA nr. 635 din 16 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin.
(2)pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 8 aprilie 2019 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Ioan Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin.
(2)pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Gabriel Sandu Lefter în Dosarul nr. 1.060/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.414D/
- ...
- La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile criticate se aplică, fără discriminare, tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei vizate. Totodată, arată că există jurisprudență în materie și solicită menținerea acesteia. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
- Prin Încheierea nr. 15.755 din 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.060/212/2016/a1, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 263 alin.
(2)pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Gabriel Sandu Lefter, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 571/2003, respectiv contestație la executare. ...
- În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că modalitatea în care este determinat cuantumul impozitului pe mijloacele de transport, respectiv doar prin raportare la capacitatea cilindrică, fără a se avea în vedere și valoarea bunului impozabil, nu reprezintă o justă așezare a sarcinilor fiscale, fiind de natură a crea inegalități între contribuabilii care au același tip de vehicule, cu valori de tranzacționare similare. Astfel, argumentul că o capacitate cilindrică mare ar fi o caracteristică definitorie a autoturismelor de lux nu mai poate fi susținut în condițiile actuale ale industriei de autoturisme, motiv pentru care, în alte state, s-a renunțat la impozitarea autoturismelor în funcție de capacitatea cilindrică. Ca atare, este necesară includerea unui criteriu care să aibă în vedere valoarea reală a bunului, similar impozitului pe clădiri etc. ...
- Judecătoria Constanța - Secția civilă, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...
- Potrivit dispozițiilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ...
- Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...
- Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. ...
- Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
- Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție. ... 12.
(2)În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm^3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:Nr. crt.Mijloace de transport cu tracțiune mecanicălei/200 cm^3 sau fracțiune din aceastaI.Vehicule înmatriculate (lei/200 cm^3 sau fracțiune din aceasta) [...] 4.Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm^3 și 3.000 cm^3 inclusiv.144 ...
- Dispozițiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie
- Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate. ...
- În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 56 alin.
(2)referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale și art. 47 privind nivelul de trai. ...
- Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulțumit de criteriile în funcție de care se determină cuantumul impozitului pe mijloacele de transport. ...
- De asemenea, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate în raport cu critici și dispoziții constituționale similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. ...
- Cu acel prilej, Curtea a constatat că dispozițiile art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 se aplică uniform tuturor contribuabililor ce se află în situația stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Întrucât calcularea taxei asupra mijloacelor de transport se face prin aplicarea unei cote fixe în raport cu aceeași bază de impozitare, care este reprezentată de capacitatea cilindrică a vehiculului, s-a reținut că textul de lege criticat este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 16 alin.
(1)și
(2)și cu cele ale art. 56 din Constituție. ... 18. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993). Din cele de mai sus rezultă că, pentru a garanta principiul egalității în materie fiscală, legiuitorul are obligația constituțională de așezare justă a sarcinilor fiscale, or, dispozițiile art. 263 alin.
(2)din Legea nr. 571/2003 atestă caracterul echitabil și proporțional al taxei stabilite, care se aplică tuturor contribuabililor, fără deosebiri de tratament juridic (Decizia nr. 602 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009). ...
- În ceea ce privește criteriile avute în vedere de legiuitor la stabilirea impozitelor, cum ar fi capacitatea cilindrică, prin Decizia nr. 249 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 7 aprilie 2008, Curtea a statuat că, atât timp cât prin reglementarea criticată nu se contravine principiului așezării juste a sarcinilor fiscale, instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța asupra criteriilor alese de legiuitor pentru stabilirea impozitelor, acesta fiind suveran a decide cu privire la aceste aspecte. ...
- Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față, astfel că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în raport cu prevederile constituționale ale art. 16 alin.
(1)și art. 56 alin.
(2). ...
- Cu privire la menționarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a dispozițiilor constituționale ale art. 47 referitoare la nivelul de trai, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză. ...
- Distinct de acestea, Curtea constată că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate dorește și modificarea textului criticat, în sensul includerii unui nou criteriu care să aibă în vedere valoarea reală a bunului, similar impozitului pe clădiri. Față de acestea, având în vedere art. 2 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, precum și art. 61 alin.
(1)din Constituție, în virtutea căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, Curtea reține că aceste probleme excedează controlului de constituționalitate. ... 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Sandu Lefter în Dosarul nr. 1.060/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 263 alin.
(2)pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Constanța - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 octombrie 2018. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ionița Cochințu -----