ORDIN nr. 60 din 1 august 1997 privind continuarea activităţii de primire a ofertelor pentru perimetrele rămase libere în urma primei runde naţionale de licitaţie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 20 august 1997 Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, având în vedere: - Legea petrolului nr. 134 din 29 decembrie 1995; - Ordonanţa Guvernului nr. 42 din 12 august 1994 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în valoare de 175,6 milioane dolari, destinat finanţării proiectului de reabilitare a sectorului petrolier, semnat la Washington la 1 iunie 1994 - anexa nr. 2, Partea A, pct.
(2)lit. b), aprobată prin Legea nr. 126/1994; în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 221/1995, precum şi al Deciziei primului-ministru nr. 86/1997, emite următorul ordin: Articolul 1 Se continua apelul la oferta pentru perimetrele stabilite conform Ordinului nr. 18/1996 al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, pentru a fi concesionate în scopul executării de operaţiuni petroliere şi care, în prezent, nu fac obiectul unor negocieri, astfel: EPI - 1 Brodina EPI - 2 Cuejdiu EPI - 4 Bacau EPI - 7 Lopatari EPI - 9 Targoviste EPI - 10 Zegujani EPI - 11 Alexandria EPI - 12 Satu Mare EPI - 15 Constanta Articolul 2 Primirea ofertelor se va face în perioada 1 septembrie 1997 - 31 martie 1998. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 4 Compartimentele de specialitate ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianas ------------