DECIZIE nr. 968 din 21 august 2006 privind aprobarea Codului tehnic al gazelor petroliere lichefiate (GPL) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 31 august 2006 Având în vedere prevederile art. 8 lit. d) şi ale art. 75 alin.
(2)din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin.
(4)şi
(5)din Legea nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta decizie. Articolul 1 Se aprobă Codul tehnic al gazelor petroliere lichefiate (GPL), prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 2 Compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, Regia Autonomă "Registrul Auto Roman", instituţiile şi agenţii economici care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie, producţie, depozitare şi distribuţie a gazelor petroliere lichefiate (GPL), precum şi persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi în acest domeniu vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii. Articolul 3 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Ştefan Cosmeanu Bucureşti, 21 august 2006. Nr. 968. Anexă COD TEH.GZ 21/08/2006