← România

ACORD din 10 iunie 1992

ACORD din 10 iunie 1992 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania cu privire la relaţiile comercial-economice şi colaborarea tehnico-ştiinţifică Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 7 septembrie 1992 Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania, numite în continuare părţi contractante, recunoscind importanţa deosebită a relaţiilor comercial-economice traditionale, tinzind sa adinceasca relaţiile dintre România şi Republica Lituania, ţinînd seama de schimbările-profunde ce au loc în viaţa social-economică a ambelor tari, precum şi conducandu-se în relaţiile comercial-economice după principiile egalităţii în drepturi, avantajului reciproc şi după alte principii ale dreptului internaţional, au convenit următoarele: Articolul 1 Părţile contractante vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea unei colaborări comercial-economice pe multiple planuri şi de lungă durata între România şi Republica Lituania. Părţile contractante vor stimula pe toate căile contactele de afaceri, precum şi diferitele forme de cooperare şi legături directe între întreprinderi, organizaţii şi firme ale ambelor tari (numite în cele ce urmează subiecti economici). În cadrul legislaţiei lor, părţile contractante sprijină asigurarea de condiţii economice, financiare şi juridice favorabile pentru activitatea de intreprinzator şi alta activitate economică. Problemele protecţiei investiţiilor reciproce şi evitării dublei impuneri vor fi reglementate ulterior prin acorduri corespunzătoare între părţile contractante. Articolul 2 În scopul asigurării unor condiţii reciproc avantajoase pentru dezvoltarea colaborării comercial-economice, părţile contractante îşi acorda una celeilalte regimul naţiunii celei mai favorizate. Articolul 3 Prevederile art. 2 din prezentul acord nu se extind asupra avantajelor:

  1. a)acordate, sau care pot fi acordate în viitor, de către una dintre părţile contractante altor tari, în scopul facilitării comerţului de frontieră sau riveran; ...
  2. b)decurgind din participarea uneia dintre părţile contractante, în prezent sau în viitor, la uniuni vamale, zone de comerţ liber sau la alte forme de integrare economică regionala. ... Articolul 4 Livrările reciproce de mărfuri şi prestările de servicii se vor realiza pe baza contractelor ce se încheie între subiectii economici din România şi Republica Lituania, care se vor conduce, în colaborarea reciprocă, după principiile adoptate în practica comercială şi financiară internationala, aplicind preţurile mondiale curente. Articolul 5 Nomenclatorul principal al mărfurilor pentru export, condiţiile de livrare a mărfurilor, prestare a serviciilor şi de decontare pentru fiecare an următor pot fi convenite şi precizate, în măsura în care este necesar, prin protocoale anuale, ce se încheie pe baza prezentului acord. Articolul 6 Băncile împuternicite ale României şi Republicii Lituania vor stabili, de comun acord, modalitatea tehnica de servire bancară a operaţiunilor economice externe, decurgind din prezentul acord. Articolul 7 Decontările şi plăţile pentru toate genurile de operaţiuni şi servicii se vor efectua în valută liber convertibilă, precum şi în oricare alta forma adoptată în practica decontărilor internaţionale, cu respectarea legislaţiei fiecăreia dintre ţările părţilor contractante. Articolul 8 Părţile contractante vor sprijini adincirea colaborării economice şi tehnico-ştiinţifice, stabilirea de legături directe şi cooperarea în producţie, crearea de întreprinderi mixte, deschiderea de reprezentante şi filiale ale subiectilor economici din ambele tari, precum şi dezvoltarea şi introducerea altor forme moderne de colaborare, folosite în practica mondială. Articolul 9 Părţile contractante vor asigura condiţiile necesare pentru tranzitarea pe teritoriile statelor lor a mărfurilor româneşti şi lituaniene spre ţările terţe sau din terţe tari. Articolul 10 Mărfurile care se livreaza în conformitate cu prezentul acord pot fi reexportate în terţe tari numai cu acordul scris al exportatorului. Condiţiile transmiterii către terţe persoane şi ale publicării elaborarilor tehnico-ştiinţifice comune vor fi reglementate prin contracte, în conformitate cu legislaţia naţionala a fiecăreia dintre ţările părţilor contractante. Articolul 11 Pentru examinarea stadiului de îndeplinire a prezentului acord, reprezentanţii împuterniciţi ai organelor competente ale părţilor contractante se vor intilni, alternativ, în România şi Republica Lituania. Şedinţele reprezentanţilor împuterniciţi vor avea loc pe măsura necesităţii, dar cel puţin o dată pe an. ART.12 Părţile contractante au convenit ca divergenţele ce apar între părţile contractante în legătură cu interpretarea, aplicarea sau îndeplinirea prezentului acord, precum şi toate celelalte probleme ce decurg din prezentul acord să fie soluţionate pe calea tratativelor bilaterale. Articolul 13 Prezentul acord poate fi modificat şi/sau completat numai cu acordul prealabil, scris, al părţilor contractante. Articolul 14 Prezentul acord se încheie pe o perioadă nelimitată şi va intra în vigoare după ce ministerele afacerilor externe din ambele tari ale părţilor contractante, prin schimb de note, se vor înştiinţa una pe cealaltă despre aprobarea prezentului acord de către organele competente ale părţilor contractante. Data intrării în vigoare a acordului se considera data primirii ultimei note de confirmare. Prezentul acord poate fi denunţat prin notificarea uneia dintre părţile contractante către cealaltă parte contractantă. Prezentul acord îşi pierde valabilitatea la 6 luni de la notificarea denunţării. În cazul încetării valabilităţii prezentului acord, prevederile lui rămîn valabile pentru toate contractele semnate în perioada de valabilitate a acestuia, pînă la îndeplinirea lor integrală. Încheiat la Bucureşti, la 10.06.1992, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, lituaniana şi rusa, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergenţe în interpretarea textului, va fi luat ca baza textul în limba rusa. Din împuternicirea Guvernului României, Din împuternicirea Guvernului Constantin Fota, Republicii Lituania, ministrul comerţului şi turismului Albertas Simenas, ministrul economiei ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.