HOTĂRÂRE nr. 545 din 6 mai 2009 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 12 mai 2009 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246 /2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării construcţiilor menţionate la art.
- Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor prevăzute la art. 1, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Ilie Sârbu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 6 mai
- Nr.
- Anexa 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor aflate în administrarea Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului Anexa 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale construcţiilor şi anexelor aferente acestora aflate în administrarea Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului --------------