← România

HOTĂRÂRE nr. 625 din 6 iulie 2001

HOTĂRÂRE nr. 625 din 6 iulie 2001 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a funcţionarii comercianţilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 13 iulie 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 8 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă procedurile de autorizare a funcţionarii comercianţilor, cuprinzând condiţiile pentru eliberarea avizelor, autorizaţiilor şi/sau acordurilor prevăzute la art. 3 alin.

(5)din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, perioada de valabilitate şi modalitatea de reinnoire a acestora, precum şi cuantumul taxelor aferente, prevăzute în anexele nr. 1-5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, Ilie Sarbu Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Ministrul apelor şi protecţiei mediului, Aurel Constantin Ilie Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marian Sarbu p. Ministru de interne, Alexandru Farcas, secretar de stat Ministrul pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperatie, Silvia Ciornei Anexa 1 PROCEDURA 06/07/2001 Anexa 2 PROCEDURA 06/07/2001 Anexa 3 PROCEDURA 06/07/2001 Anexa 4 PROCEDURA 06/07/2001 Anexa 5 PROCEDURA 06/07/2001

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.