← România

HOTĂRÂRE nr. 8 din 29 noiembrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 8 din 29 noiembrie 2007 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României şi la confirmarea rezultatelor acestuia Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 5 decembrie 2007 În conformitate cu prevederile art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 46 alin.

(1)şi ale art. 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, precum şi ale art. 45 alin.
(1)şi
(3)din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională s-a întrunit în plen, pentru a verifica dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului. CURTEA constată că, în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale menţionate, este competentă să examineze respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României şi să confirme rezultatele acestuia. Pentru referendumul naţional din data de 25 noiembrie 2007, întrebarea înscrisă pe buletinul de vot avea următorul conţinut: "Sunteţi de acord ca, începând cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul României, toţi deputaţii şi senatorii să fie aleşi în circumscripţii uninominale, pe baza unui scrutin majoritar în două tururi?". Din examinarea datelor comunicate Curţii Constituţionale de către Biroul Electoral Central cu privire la referendumul naţional din data de 25 noiembrie 2007 rezultă următoarele: Referendumul s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege, neînregistrându-se încălcări sau incidente de natură să influenţeze rezultatul votului. Potrivit art. 5 alin.
(2)din Legea nr. 3/2000, referendumul naţional este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Având în vedere că la referendumul naţional din data de 25 noiembrie 2007 din totalul de 18.296.459 de persoane înscrise în lista pentru referendum au participat la vot 4.851.470 de persoane, ceea ce reprezintă mai puţin de jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 11 alin.
(1)lit. B.c), ale art. 46 alin.
(1)şi ale art. 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, precum şi ale art. 5 alin.
(2)şi art. 45 alin.
(1)şi
(3)din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii HOTĂRĂŞTE:
  1. Constată că a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României.
  2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României şi constată că din totalul de 18.296.459 de persoane înscrise în lista pentru referendum au participat la vot 4.851.470 de persoane, număr insuficient pentru ca referendumul să fie declarat valabil în conformitate cu prevederile art. 5 alin.
(2)din Legea nr. 3/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă. Dezbaterea a avut loc la data de 29 noiembrie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent şef, Gabriela Dragomirescu -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.