DECIZIE nr. 8 din 2 februarie 2012 privind avizarea constituirii şi funcţionării organismului de gestiune colectivă "OPERA SCRISĂ.RO - Societatea de Gestiune a Drepturilor de Autor" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 4 aprilie 2012 Ţinând cont de Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RGII/940 din 1 februarie 2012, având în vedere dispoziţiile art. 125 alin.
(1)şi art. 126 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 7 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie. Articolul 1 Se avizează constituirea şi funcţionarea ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul operelor scrise "OPERA SCRISĂ.RO - Societatea de Gestiune a Drepturilor de Autor", cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 240, bl. MY6, et. 7, ap. 27, sectorul 3. Articolul 2 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Robert Bucur Bucureşti, 2 februarie 2012. Nr. 8. _________