← România

ORDIN nr. 78 din 28 mai 2015

ORDIN nr. 78 din 28 mai 2015 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare a sistemului de promovare a energiei electrice din surse regenerabile de energie prin certificate verzi Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 29 iunie 2015 Având în vedere prevederile art. 20 alin.

(1)din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin.
(1)lit. c), şi ale art. 9 alin.
(1)lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Metodologia de monitorizare a sistemului de promovare a energiei electrice din surse regenerabile de energie prin certificate verzi, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Operatorii economici producători de energie din surse regenerabile de energie, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Societatea Comercială "Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale" - OPCOM - S.A., operatorii de distribuţie şi furnizorii duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3 Direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin. Articolul 4 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 6/2012 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare a sistemului de promovare a energiei din surse regenerabile de energie prin certificate verzi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 6 martie 2012, cu modificările ulterioare. Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ Bucureşti, 28 mai 2015. Nr. 78. Anexă METODOLOGIE 28/05/2015

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.