← România

ORDIN nr. 248 din 4 noiembrie 2010

ORDIN nr. 248 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 2 decembrie 2010 Având în vedere Referatul Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene nr. 248 din 1 noiembrie 2010 de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, avizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 7 alin.

(5)din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, în temeiul prevederilor art. 24 alin.
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2
(1)Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli prevăzute la art. 1 reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite. ...
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor efectua cheltuieli în funcţie de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi. ... Articolul 3 Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără Bucureşti, 4 noiembrie
  1. Nr.
  2. Anexa 1 MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PEDOLOGIE, AGROCHIMIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI - ICPA BUCUREŞTI BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010 ___________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe de nucleu, sunt în sumă de 5.108 mii lei, încheiate până la 18.06.2010, iar cele realizate din contractele încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 1.116 mii lei. Anexa 2 MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU BIOTEHNOLOGII ÎN HORTICULTURĂ ŞTEFĂNEŞTI-ARGEŞ BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010 __________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 1.844 mii lei, încheiate până la data de 31.12.2009, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 99 mii lei. _____________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.