← România

CIRCULARA nr. 31 din 9 noiembrie 1993

CIRCULARA nr. 31 din 9 noiembrie 1993 privind interzicerea acordării de credite în lei cu garanţii în valută Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 17 noiembrie 1993

  1. În vederea stimulării introducerii şi utilizării unor instrumente specifice pieţei monetare şi creditului comercial în sistemul bancar român şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a operaţiunilor pe piaţa valutară interbancara, începând cu data de 10 noiembrie 1993 se interzice societăţilor bancare sa acorde credite în lei garantate cu disponibilitati sau depozite în valută ale rezidenţilor, asa cum sunt aceştia definiţi în Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare.
  2. Creditele în lei ce fac obiectul interdicţiei stipulate la pct. 1 şi pentru care exista convenţii de credit încheiate la data de 10 noiembrie 1993 vor fi derulate până la scadenta finala, conform condiţiilor din contractele de credit, cu interdicţia de majorare şi prelungire a acestora.
  3. Societăţile bancare vor raporta Băncii Naţionale a României - Oficiul de Control al Devizelor - până la data de 30 noiembrie 1993 situaţia creditelor în lei acordate cu garanţii în valută, conform modelului din anexa. Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Vladimir Soare Anexa SITUAŢIA creditelor acordate cu garanţii în valută

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.