DECIZIE Nr. 117 din 21 noiembrie 1995

(1)din Constituţie, întrucît se face o discriminare de tratament între Asociaţia Generală a Vinatorilor şi Pescarilor Sportivi (A.G.V.P.S.) şi celelalte societăţi de vinatoare, eliberarea permiselor de portarma facindu-se numai membrilor celei dintii, şi, totodată, se încalcă dreptul la libera asociere, deoarece membrii asociaţiilor vinatoresti nu pot practica vânătoarea, dacă nu sunt membri ai A.G.V.P.S. Prin decizia atacată cu recurs, excepţia de neconstituţionalitatea a fost respinsă, reţinându-se, în esenta, ca, regimul armelor de foc fiind prin excelenta de drept public, apare justificată prevederea ce condiţioneaza calitatea de vinator de cea de membru al A.G.V.P.S., care se dobândeşte ca urmare a unei pregatiri specifice, verificata prin anumite teste; finalitatea acestei prevederi depăşeşte însă problema deţinerii armelor de vinatoare - prevenindu-se ca astfel de arme să între în posesia unor persoane neabilitate legal -, ea antrenând considerente de deontologie cinegetica şi de asigurare a echilibrului ecologic; aceste aspecte conduc la înlăturarea sustinerii ca ar exista o discriminare între diferitele asociaţii vinatoresti. De asemenea, a fost înlăturată şi critica facuta în sensul că dispoziţiile atacate încalcă dreptul la asociere, deoarece acesta, potrivit practicii Curţii Constituţionale, se poate exercita numai cu respectarea legii şi nu împotriva ei; reunirea vinatorilor în alte asociaţii nu este cu nimic împiedicată de lege, condiţia ca aceştia să facă parte din A.G.V.P.S. fiind de natura să asigure respectarea tuturor cerinţelor legale. Împotriva acestei decizii, Societatea de Vinatoare "Mistretul" Bacau a declarat recurs invocind, în principal, aceleaşi obiecţii ca şi în faţa completului de fond, respectiv ca prevederile art. 9 şi ale art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 sunt discriminatorii, deoarece numai membrii A.G.V.P.S. pot fi autorizaţi să aibă arme de vinatoare, şi, totodată, sunt contrare dreptului la asociere prevăzut în art. 37 alin.

(1)din Constituţie. Se mai susţine ca între considerente şi dispozitivul deciziei exista neconcordanta, deoarece, deşi se respinge excepţia, se solicita celor două Camere ale Parlamentului României sa instituie un nou cadru legislativ privind vânătoarea şi regimul juridic al armelor de vinatoare. De asemenea, se considera ca soluţia este contrară şi Deciziei nr. 2/1993, prin care Curtea Constituţională a constatat ca art. 9 şi art. 17 din Decretul nr. 367/1971 sunt neconstituţionale. CURTEA, examinînd decizia atacată, motivele de recurs invocate şi raportul judecătorului-raportor, retine următoarele: Prima critica, în sensul că prevederile art. 9 şi ale art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la libera asociere, nu poate fi primită. Constituţia României, în art. 37 alin.

(1), consfinţeşte dreptul de libera asociere în partide politice, sindicate şi alte forme de asociere, în sensul tratatelor internaţionale la care ţara noastră este parte. Dispoziţiile atacate nu pot fi considerate neconstituţionale, asa cum se susţine şi în recurs, deoarece ele nu se referă câtuşi de puţin la libertatea de asociere. Însuşi faptul ca astfel de organizaţii de vinatoare, cum este Societatea de Vinatoare "Mistretul" Bacau, au primit autorizaţia legală de a se constitui şi de a funcţiona, confirma aceasta libertate. Încredinţarea sarcinii de constatare a calităţii de vinator Asociaţia Generală a Vinatorilor şi Pescarilor Sportivi nu infirma acest drept, ci face parte din regimul pe care legea îl reglementează pentru portul armelor de vinatoare. Instituirea unui regim specific pentru anumite categorii de raporturi juridice nu reprezintă instaurarea unei discriminări pe criteriile la care se referă art. 4 alin.

(2)din Constituţie. Împrejurarea ca, în stadiul actual al legislaţiei, se încredinţează eliberarea autorizaţiilor de vinatoare unei persoane juridice fără caracter statal, la nivel naţional, nu contravine nici principiilor generale legate de funcţionarea persoanelor juridice, nici modului în care statul organizează exerciţiul unor activităţi de interes privat. Este cunoscut atât practicii, cît şi doctrinei din România interbelica faptul ca statul poate autoriza persoane juridice de interes privat sa desfăşoare anumite activităţi pentru a satisface un interes general, singurul avut în vedere în acest scop. Acest interes, în cazul de faţa, îl constituie deţinerea şi utilizarea corespunzătoare a armelor de vinatoare, problemele deontologiei vinatorii, ocrotirii mediului, realizării unei politici cinegetice adecvate, precum şi prevenirea eventualelor infracţiuni sau a unor accidente ce pot surveni în cazul desfăşurării acţiunilor de vinatoare de către persoane insuficient pregătite. Acesta este de altfel şi obiectul principal al eliberării autorizaţiei de vinatoare în anumite condiţii de către A.G.V.P.S. Asemenea împuterniciri acordate unor persoane juridice de interes privat sunt reglementate şi în alte tari cu tradiţie democratica, recunoscându-li-se calitatea de a acţiona în interes public, cu condiţia ca acest lucru să se întemeieze pe un interes general cert, care să rezulte dintr-o recunoaştere oficială - şi în primul rind, pe cale legislativă -, apoi sa li se atribuie prerogative de putere publică pentru îndeplinirea acestui interes - ceea ce chiar presupune instituirea anumitor obligaţii pentru cei interesaţi - şi, în sfârşit, sa existe un control al administraţiei asupra modului în care persoanele respective îndeplinesc prerogativele ce li s-au încredinţat. Acestor deziderate le corespund, cel puţin în etapa actuala a legislaţiei, reglementările legale în vigoare cuprinse în Decretul nr. 367/1971, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 126/1995 privind regimul materialelor explozibile, şi în Legea nr. 26/1976 privind economia vinatului şi vânătoarea. Este de menţionat ca, în speta, se pun doua probleme deosebite: pe de o parte, aceea a dreptului de asociere, iar, pe de altă parte, aceea a regimului de eliberare a permiselor de portarma. Dreptul de asociere asigură realizarea unor interese private în concordanta cu cele generale referitoare la condiţiile de exercitare a acestui drept, pe când regimul armelor, inclusiv al celor de vinatoare, are, îndeosebi, un caracter de protecţie impus de necesitatea de a se evita utilizarea armelor în scopuri antisociale. De aceea, asa cum în mod întemeiat s-a reţinut în decizia critica, "dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii şi nu împotriva ei". În consecinţa, condiţia prevăzută în art. 9 lit. a) şi în art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 nu este antinomica cu dreptul de asociere. Un membru al A.G.V.P.S. se poate asocia, potrivit art. 37 alin.

(1)din Constituţie, într-o societate de vinatoare paralela, fiind deopotrivă legat de regulile specifice statutului sau de vinator, cît şi de cele privind calitatea sa de asociat. Pentru aceleaşi considerente nu este intemeiata nici critica potrivit căreia dispozitivul deciziei ar contraveni argumentelor reţinute în motivare. Într-adevăr, în momentul în care alte asociaţii de vinatoare vor dovedi ca au capacitatea sa acţioneze cu aceeaşi eficacitate ca şi A.G.V.P.S., li se vor asigura, probabil, aceleaşi condiţii legale. Acesta este sensul apelului pe care decizia îl face celor două Camere ale Parlamentului pentru adoptarea unei noi reglementări privind vânătoarea şi regimul juridic al armelor de vinatoare şi el nu este de natura sa contrazica cele reţinute în decizie, prin care s-a constatat justificat ca textele atacate sunt constituţionale. În fine, este nefondata şi critica potrivit căreia decizia atacată cu recurs ar contrazice Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/1993, prin care s-ar fi constatat ca dispoziţiile art. 9 şi ale art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 sunt neconstituţionale. Din examinarea acestei decizii se constata, dimpotriva, ca excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, astfel încât Curtea nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii celor două articole. Examinînd şi din oficiu decizia atacată, în temeiul art. 304^1 din Codul de procedură civilă, se constată că nu exista motive care să conducă la desfiinţarea ei. Faţa de cele arătate, vazind şi prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin.

(1)lit. A.c), art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Societatea de Vinatoare "Mistretul", cu sediul în Bacau, Pasajul Revoluţiei nr. 8, judeţul Bacau, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60 din 7 iunie

1. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 21 noiembrie
2. PREŞEDINTE, conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu Magistrat-asistent, Constantin Burada OPINIE SEPARATĂ La prima vedere, teza susţinută în opinia majoritara pare adevarata, dar numai la o interpretare de suprafaţa a sistemului legislativ. La o analiza adâncită se constată că fundamentele de la care se pleacă, anume "practica şi doctrina din România interbelica", respectiv reglementările din "tari cu tradiţie democratica", logic, trebuiau sa conducă la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Traditia românească din perioada interbelica, cît şi reglementările din "tari cu tradiţie democratica" presupun o legislaţie asezata într-o rigoare democratica. Este de la sine înţeles ca realitati juridice, care au fost elaborate într-un regim politic autoritar, nu pot fi menţinute, ca principiu, tale quale, în condiţiile în care a intrat în vigoare o Constituţie democratica. Decretul nr. 367/1971, cît şi Legea nr. 26/1976 privind economia vinatului şi vânătoarea, prin raportare la Constituţie, nu pot fi interpretate numai în sensul apărării "dreptului de monopol" al unei organizaţii neguvernamentale, în speta A.G.V.P.S., cum se procedează în opinia majoritara, ci şi în sensul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991 schimba fundamental relaţia dintre autoritatea de stat şi cetăţean, aspect care rezultă expres din scara valorilor supreme consacrate de art. 1 alin.

(3)din Constituţie: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic, reprezintă valori supreme şi sunt garantate". Actele normative adoptate în vechiul regim, excesive în ceea ce priveşte garantarea autorităţii statului, în detrimentul drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, cum este şi cazul Decretului nr. 367 din 18 octombrie 1971, nu pot fi considerate în vigoare, faţă de litera şi spiritul Constituţiei, inclusiv ale art. 150, decît dacă le consideram implicit modificate, astfel încât ele sa îngăduie şi realizarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Intrarea deci în vigoare a Constituţiei a reclamat, pe de o parte, înlăturarea elementelor din legislaţie, specifice unui stat autoritar, iar, pe de altă parte, revitalizarea elementelor liberale, căzute în desuetudine, evident, cele din actele normative care nu au fost abrogate în mod expres, cum este şi cazul Legii nr. 21 din 1924, cu privire la asociaţii şi fundaţii. De altfel, revitalizarea Legii nr. 21/1924 s-a făcut imediat după Revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989. Acest act normativ, după cum rezultă şi din titlul sau, se referă la partide politice şi organizaţii obşteşti, reglementind însă numai regimul înregistrării partidelor politice, lasind să se înţeleagă ca restul "organizaţiilor obşteşti" se înregistrează în condiţiile dreptului comun (art. 3), respectiv ale Legii nr. 21/1924. Se poate spune ca toate organizaţiile obşteşti existente la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 8/1989, pentru a dobîndi un statut legal, urmau sa parcurga procedura stabilită de Legea nr. 21/1924, fiind vorba exclusiv de persoane juridice civile. Societatea de Vinatoare "Mistretul" Bacau s-a înfiinţat, asadar, potrivit Legii nr. 21/1924, fiind constituită în baza Sentinţei civile nr. 73/P.J. din 11 noiembrie 1991 a Judecătoriei Bacau. Decretul nr. 367/1971, în art. 9 lit.

1. a)şi în art. 17 lit. c), condiţioneaza autorizarea deţinerii de arme de vinatoare de calitatea de membru al Asociaţiei Generale a Vinatorilor şi Pescarilor Sportivi, pentru ca la data respectiva numai aceasta asociaţie era admisă, Legea nr. 21/1924 fiind considerată, cum s-a menţionat mai sus, desueta. De altfel, în condiţiile legislaţiei vechiului regim, nici nu mai exista diferenţa dintre persoane morale de drept civil şi persoane morale de drept public, nici cea dintre stabilimente publice şi stabilimente de utilitate publică, ci se vorbea generic despre persoane juridice în sfera cărora intrau şi "organizaţiile de masa şi obşteşti", iar A.G.V.P.S. era una dintre aceste organizaţii, legea stabilindu-i însă anumite sarcini. O dată ce a intrat în vigoare Decretul-lege nr. 8/1989 şi apoi noua Constituţie, care au ingaduit reactualizarea Legii nr. 21/1924, constituindu-se şi alte asociaţii ale vinatorilor, este de la sine înţeles ca "statutul legal" al unei asociaţii a vinatorilor din vechiul regim s-a extins şi asupra noilor asociaţii. Asociaţiile constituite pe baza acestei legi, între care şi Societatea de Vinatoare "Mistretul" Bacau, nu puteau lua fiinta, dacă scopul lor nu era de interes public şi dacă nu obtineau avizul autorităţii administraţiei de stat competente, cerut de Legea nr. 21/1924. De vreme ce acest aviz a fost obţinut, Societatea de Vinatoare "Mistretul" Bacau, ca persoana juridică civilă, a dobândit, de la data constituirii legale, dreptul de a-şi desfăşura activitatea potrivit legii, pentru realizarea scopului, prevăzut de statut. Rezultă ca unei asociaţii de vinatoare legal constituită îi sunt aplicabile drepturile şi obligaţiile corespunzătoare stabilite prin lege pentru A.G.V.P.S., inclusiv eliberarea permiselor de vinatoare, o alta soluţie făcând imposibila realizarea scopului pentru care asociaţia a fost înfiinţată. Prin urmare, art. 9 lit.
2. a)şi art. 17 lit.
3. c)din Decretul nr. 367/1971, cît şi art. 15 alin. 5 din Legea nr. 26/1976 trebuie să le consideram implicit modificate, prin intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 8/1989, în sensul că dispoziţiile respective sunt, deopotrivă, aplicabile oricărei asociaţii de vinatoare care s-a constituit legal. Numai astfel aceste prevederi nu intra sub incidenţa art. 150 alin.

(1)din Constituţie. Aceasta concluzie, de altfel, este subinteleasa şi din Decizia nr. 60 din 7 iunie 1995 a Curţii Constituţionale, atacată cu recurs, de vreme ce, chiar în dispozitiv se menţionează că instanţa "face un apel către cele două Camere ale Parlamentului pentru elaborarea unui nou cadru legislativ privind vânătoarea şi regimul juridic al armelor de vinatoare, în vederea realizării unei depline concordante cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul de asociere, dreptul de proprietate, precum şi la obligaţia statului de a asigura exploatarea resurselor naturale, în conformitate cu interesul naţional, ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic". Se recunoaşte, asadar, că nu exista o "deplina concordanta cu prevederile constituţionale", legislaţia nu a fost deci expres modificată spre a se realiza, inclusiv tehnic-juridic, aceasta concordanta, dar acest lucru abia ne obliga sa interpretam normele anterioare Constituţiei în sensul menţionat mai sus, adică al modificării lor implicite, şi nu în sensul aplicării în redactarea iniţială, ca şi cum nu ar exista Decretul-lege nr. 8/1989. Ca atare, instanţa de fond ar fi trebuit sa admită excepţia de neconstituţionalitate şi sa dea punctului 1 din dispozitivul deciziei o redactare în genul: "Constata ca prevederile art. 9 lit. a) şi ale art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971, ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate de Societatea de Vinatoare "Mistretul" Bacau în Dosarul nr. 1.741/1994 al Curţii de Apel Bacau, Secţia contencios administrativ, sunt constituţionale numai dacă ele se aplică şi altor asociaţii de vinatoare constituite legal". Numai în felul acesta între cele doua puncte ale dispozitivului exista o consonanta logica. JUDECĂTOR, prof. univ. dr. Antonie Iorgovan -------------