← România

HOTĂRÂRE nr. 1.275 din 13 august 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.275 din 13 august 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2004, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru Patriarhia Română - Parohia Ortodoxă Română din Roma, Italia Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 23 august 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 3 alin.

(1)din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2002, al art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor la capitolul 59.01 "Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret", titlul "Transferuri", cu suma de 3,5 miliarde lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2004, pentru Patriarhia Română - Parohia Ortodoxă Română din Roma, Italia. Articolul 2 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2004. Articolul 3 Ministerul Culturii şi Cultelor şi alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul culturii şi cultelor, Răzvan Theodorescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 13 august 2004. Nr. 1.275. ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.