ru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 25 iulie 2006 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 97/2005 pentru acordarea de compensaţii cetăţenilor români care nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, vor depune la comisiile judeţene şi comisia municipiului Bucureşti cereri însoţite de acte doveditoare, în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.