← România

DECIZIE nr. 1.281 din 25 noiembrie 2008

DECIZIE nr. 1.281 din 25 noiembrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin.

(3)şi art. 88^1 alin.
(1)din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 17 decembrie 2008 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin.
(3)şi art. 88^1 alin.
(1)din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Valentin Vlad în Dosarul nr. 5.357/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, asistat de apărătorul ales, Alexandru Morărescu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Apărătorul autorului excepţiei pune concluzii de respingere a acesteia ca devenită inadmisibilă, deoarece dispoziţiile legale criticate au fost modificate în sensul dorit de autor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece de la sesizarea Curţii Constituţionale şi până în prezent dispoziţiile legale au fost modificate fără a se prelua soluţia legislativă anterioară. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2.287 din 24 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.357/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 89 alin.
(3)şi art. 88^1 alin.
(1)din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Valentin Vlad în dosarul de mai sus. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin.
(1),
(3)şi
(4), art. 20, art. 23 alin.
(13), art. 124 alin.
(3)şi art. 125 alin.
(1), precum şi ale art. 5 şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţilor prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 89 alin.
(3)şi art. 88^1 alin.
(1)din Legea nr. 302/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, modificată prin art. I pct. 57 din Legea nr. 224/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie
  1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că de la data sesizării instanţei de contencios constituţional şi până în prezent a apărut Legea nr. 222 din 28 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 10 noiembrie
  2. Aşa fiind, Curtea observă că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă, deoarece soluţia legislativă anterioară nu a fost conservată în noua reglementare, iar criticile autorului excepţiei au rămas fără obiect. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin.
(3)şi art. 88^1 alin.
(1)din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Valentin Vlad în Dosarul nr. 5.357/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2008. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.