← România

HOTĂRÂRE nr. 204 din 28 februarie 2002

HOTĂRÂRE nr. 204 din 28 februarie 2002 privind transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Justiţiei pentru Direcţia Generală a Penitenciarelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 20 martie 2002 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 12 alin.

(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului, înregistrat în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, existent la Ministerul Finanţelor Publice, la numărul MF 106955, situat în localitatea Secuieni, judeţul Neamt, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Justiţiei pentru Direcţia Generală a Penitenciarelor. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul apărării naţionale, George Cristian Maior, secretar de stat p. Ministrul justiţiei, Costache Ivanov, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Anexă ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.