← România

HOTĂRÂRE nr. 29 din 26 iunie 2012

HOTĂRÂRE nr. 29 din 26 iunie 2012 privind numirea unor membri ai Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 426 din 27 iunie 2012 În temeiul prevederilor art. 23 alin.

(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se numesc membri ai Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării după cum urmează: - domnul Haller Istvan, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 26 iunie 2012; - doamna Lazăr Maria, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 26 iunie 2012; - doamna Theodora Bertzi, începând cu data de 26 iunie 2012 până la data de 20 decembrie 2012, restul mandatului prevăzut în Decizia primului-ministru nr. 510/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.178 din 27 decembrie 2005. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 26 iunie 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI VASILE BLAGA Bucureşti, 26 iunie 2012. Nr. 29. ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.