HOTĂRÂRE nr. 36 din 22 ianuarie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Fondului Român de Contragarantare - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 27 ianuarie 2014 Având în vedere prevederile art. 5 lit. i) şi ale art. 13 alin.
(1)din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin.
(1)lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Fondului Român de Contragarantare - S.A., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu Bucureşti, 22 ianuarie 2014. Nr. 36. Anexa AUTORITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE/LOCALE Operatorul economic: FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE - S.A. Sediul/Adresa: Bucureşti, Calea Plevnei nr. 46-48, sectorul 1 Cod unic de înregistrare: 26308846 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2014 ---------