← România

ORDIN nr. 5.823 din 23 iulie 2008

ORDIN nr. 5.823 din 23 iulie 2008 pentru pentru aprobarea Instrucţiunilor privind accesul operatorilor economici la aplicaţia de urmărire a mişcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv RO-DAI, la nivel naţional Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 1 august 2008 În temeiul art. 5 alin.

(3)din Hotărârea Guvernului nr. 532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.036/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor de completare a documentului administrativ de însoţire (DAI), utilizând aplicaţia RO-DAI de urmărire a mişcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv, în vederea punerii în aplicare în mod unitar a Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 487/2007 pentru aprobarea măsurilor tranzitorii, a etapelor şi termenelor de realizare a transferului competenţelor şi atribuţiilor privind administrarea accizei către Autoritatea Naţională a Vămilor, cu modificările ulterioare, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Instrucţiunile privind accesul operatorilor economici la aplicaţia de urmărire a mişcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv RO-DAI, la nivel naţional, prevăzute în anexă. Articolul 2 Anexa face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data publicării. Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu Ştefan Diaconu Bucureşti, 23 iulie 2008. Nr. 5.823. Anexă INSTRUCTIUNI 23/07/2008

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.