← România

LEGE nr. 135 din 21 martie 2002

LEGE nr. 135 din 21 martie 2002 pentru respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 164/2000 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea agenţilor economici producători interni sau importa

tori de alcool, băuturi alcoolice spirtoase şi băuturi alcoolice naturale, în vederea achitării obligaţiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondurile speciale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 26 martie 2002 Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul UNIC Se respinge Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 164 din 13 octombrie 2000 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea agenţilor economici producători interni sau importatori de alcool, băuturi alcoolice spirtoase şi băuturi alcoolice naturale, în vederea achitării obligaţiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondurile speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 19 octombrie 2000. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.

(2)din Constituţia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2)din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, PAUL PACURARU -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.