← România

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 29 decembrie 2009

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 29 decembrie 2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 30 decembrie 2009 Pentru punerea de acord a Ordonanţei de urgenţă nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu prevederile art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, intrat în vigoare în decembrie 2009 (Tratatul de la Lisabona), luând în considerare faptul că neasigurarea concordanţei cu reglementarea comunitară va aduce prejudicii importante în relaţia României cu Uniunea Europeană, pentru a asigura un timp rezonabil de 45 de zile pentru înmatricularea autovehiculelor care provin din statele membre ale Uniunii Europene intrate în România până la 31 decembrie 2009, ţinând cont de faptul că aceste elemente constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi vizează interesul public, în temeiul art. 115 alin.

(4)din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul UNIC
(1)Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condiţiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ...
(2)Termenul prevăzut la alin.
(1)este termen de decădere. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul mediului şi pădurilor, Borbely Laszlo p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Marin Anton, secretar de stat p. Ministrul administraţiei şi internelor, Mihai Capră, secretar de stat Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 29 decembrie 2009. Nr. 117. ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.