← România

DECIZIE nr. 556 din 4 decembrie 1997

DECIZIE nr. 556 din 4 decembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 20 februarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Mihai Constantinescu - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu- judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Nicolae Gabriela în Dosarul nr. 4.203/1996, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 decembrie 1997. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 20 iunie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 4.203/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Nicolae Gabriela. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile a căror excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată contravin prevederilor art. 131 alin.

(1)din Constituţie, întrucât îngăduie procurorului general sa introducă recurs în anulare fără aprobarea ministrului justiţiei. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este neîntemeiată. În scopul soluţionării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, având în vedere practica jurisdicţională a Curţii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele: În temeiul art 144 lit.
  1. c)din Constituţie şi al prevederilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională urmează să soluţioneze excepţia referitoare la dispoziţiile art. 330 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Cu privire la dispoziţiile art. 330 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, constatând ca prevederile art. 330 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale şi, întrucât motivele care au fundamentat aceasta soluţie sunt valabile şi în prezent, urmează ca excepţia privind aceste dispoziţii să fie respinsă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
  2. c)şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Nicolae Gabriela în Dosarul nr. 4.203/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 4 decembrie 1997. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Maria Bratu -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.