← România

ORDIN nr. 718 din 24 iulie 2003

ORDIN nr. 718 din 24 iulie 2003 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 35/2002 privind reorganizarea asistenţei medicale în ambulatoriul de specialitate şi în ambulatoriul de spital Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 31 iulie 2003 Având în vedere Referatul Direcţiei strategie şi structuri sanitare nr. MB 1.391/2003, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul I Ultima liniuţa a articolului 5 din Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 35/2002 privind reorganizarea asistenţei medicale în ambulatoriul de specialitate şi în ambulatoriul de spital, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 29 ianuarie 2002, se modifica şi va avea următorul cuprins: "- centrele medicale cu personalitate juridică se reorganizează, numai prin ordin al ministrului sănătăţii, până la 31 decembrie 2003." Articolul II Direcţiile din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, precum şi unităţile sanitare implicate vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin. Articolul III Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Mircea Beuran Bucureşti, 24 iulie 2003. Nr. 718. ────────────────

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.