HOTĂRÂRE nr. 1 din 29 martie 2006 pentru aprobarea Listei cu preţurile principalelor bunuri consumptibile rechiziţionabile, necesare estimării fondurilor folosite la plata despăgubirilor acestora, valabile pe anul 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 17 aprilie 2006 Având în vedere dispoziţiile art. 22 alin.
(3)şi ale art. 24 alin.
(2),
(3)şi
(5)din Legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale Precizărilor privind stabilirea limitelor preţurilor pentru principalele bunuri consumptibile rechiziţionabile, aprobate prin Hotărârea Comisiei Centrale de Rechiziţii nr. 1.285/2005, Comisia Centrală de Rechiziţii adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă Lista cu preţurile principalelor bunuri consumptibile rechiziţionabile, necesare estimării fondurilor folosite la plata despăgubirilor acestora, valabile pe anul 2006, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, comisiile mixte de rechiziţii şi secretariatele tehnice ale acestora vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Articolul 3 Secretariatul tehnic permanent al Comisiei Centrale de Rechiziţii va actualiza trimestrial preţurile cuprinse în listă, pe baza indicilor de preţuri stabiliţi de Institutul Naţional de Statistică, publicaţi în Buletinul Statistic de Preţuri. Articolul 4 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Şeful Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, preşedintele Comisiei Centrale de Rechiziţii, Adrian Mironescu Bucureşti, 29 martie 2006. Nr. 1. Anexa GUVERNUL ROMÂNIEI OFICIUL CENTRAL DE STAT PENTRU PROBLEME SPECIALE COMISIA CENTRALĂ DE RECHIZIŢII LISTA cu preţurile principalelor bunuri consumptibile rechiziţionabile, necesare estimării fondurilor folosite la plata despăgubirilor acestora, valabile pe anul 2006 --------------