ORDIN nr. 1.485/C din 8 aprilie 2020 pentru aprobarea modificării valorii financiare a Normei de hrană nr. 12 C1 - Supliment zile festive în perioada Sărbătorilor Pascale din anul 2020 și pentru modificarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private de libertate din sistemul administrației penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 3.147/C/2018 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 8 aprilie 2020 Având în vedere prevederile art. 3 alin.
(2)și
(3)din Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și securitate națională și ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu art. 50 alin.
(3)din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, cu luarea în considerare a prevederilor art. 47 alin.
(1)din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în temeiul dispozițiilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, ministrul justiției emite următorul ordin: Articolul I În anul 2020, pentru prima și a doua zi a Sărbătorilor Pascale, valoarea financiară maximă pentru Norma de hrană nr. 12 C1 - Supliment zile festive se stabilește în cuantum maxim de 8,26 lei/zi/persoană, exclusiv TVA. Articolul II Normele de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private de libertate din sistemul administrației penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 3.147/C/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 4 septembrie 2018, se modifică după cum urmează:1. La articolul 3, alineatul
(6)va avea următorul cuprins:
(6)Cu ocazia zilelor festive, persoanele private de libertate sunt alocate la norma de hrană nr. 12 C
- Se consideră zile festive: 1 Ianuarie, 8 Martie (pentru persoanele private de libertate de sex feminin), prima și a doua zi a Sărbătorilor Pascale, Sfinții Petru și Pavel, 1 Decembrie, 25 Decembrie și 31 Decembrie. Nu beneficiază de această normă persoanele alocate la normele de hrană nr. 22 și
- Prevederile normei de hrană nr. 12 C1 se pot aplica și în alte situații, numai cu aprobarea directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. ...
- În anexa nr. 2, punctul 1 la nota Supliment zile festive a Normei de hrană nr. 12 C1 va avea următorul cuprins:
- Această normă se acordă persoanelor private de libertate în zilele de: 1 Ianuarie, 8 Martie (pentru persoanele private de libertate de sex feminin), prima și a doua zi a Sărbătorilor Pascale, Sfinții Petru și Pavel, 1 Decembrie, 25 Decembrie și 31 Decembrie. ... ... Articolul III Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin. Articolul IV Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul justiției, Marian Cătălin Predoiu București, 8 aprilie
- Nr. 1.485/C. -----